ComenteazăLibertatea a publicat, marți, 23 noiembrie, documentele care arată că Senatul a ignorat punctele de vedere trimise de către ministerele Justiției și Finanțelor pe marginea „legii Romexpo”.
Ambele ministere propuneau reducerea termenului-limită de 40 de ani pentru construcția proiectului, iar Finanțele, cu avizul ministrului Dan Vîlceanu, se pronunța pentru scoaterea la licitație a terenului. Senatorii nu au ținut cont de aceste recomandări și au votat pentru transferul gratuit și menținerea termenului de 40 de ani.
Proiectul a ajuns la Camera Deputaților, cameră decizională. Dacă actuala formulă a actului normativ rămâne neschimbată, CCIR va primi gratuit aproximativ 46 de hectare de teren din proprietatea privată a statului, unde intenționează să realizeze un proiect alături de Grupul Iulius.
Redăm integral dreptul la replică, cu precizarea că este primul drept la replică primit de Libertatea din partea CCIR din momentul în care au fost publicate articole referitoare la cazul transferului gratuit de teren de la Romexpo. Titlul aparține Camerei de Comerț.
„Dreptul la replică pe care Libertatea nu-l va publica niciodată”
„București, 24 noiembrie 2021: Față de articolul publicat de Libertatea, în ziua de 23 noiembrie a.c., potrivit căruia “în cazul legii Romexpo (…) senatorii nu au ținut cont de recomandările ministerelor justiției și finanțelor”, informație preluată și difuzată în aceeași zi și la Europa FM, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) face următoarele precizări.
Afirmațiile făcute la Arena lui Tolontan de la Europa FM în sensul că ”CCIR se pretinde și nu se poate numi asociație reprezentativă pentru mediul de afaceri” sunt distorsionate, exclusiv tendențioase și menite să ne denigreze imaginea instituțională, constituindu-se în fapte pentru care constatăm aceeași repetiție în exercitare prin prezentarea deformată a realității.
Iată de ce arătăm astăzi, din nou, că nu ne pretindem, ci suntem, potrivit legii camerelor de comerț din România, organizația denumită Camera Națională, autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop patrimonial și de utilitate publică. Parlamentul României ne-a creat în scopul de a reprezenta, apăra și susține interesele comunității de afaceri. CCIR nu are și nu poate avea, potrivit legii, membri din rândul companiilor, acestea putând deveni membri ai Camerelor județene, în mod exclusiv voluntar. CCIR și Camerele județene nu au fost și nu sunt finanțate sau subvenționate de la bugetul de stat sau cele locale.
De altfel, comunicarea cu jurnaliștii de la Libertatea este pentru CCIR una cel puțin specială, în condițiile în care am primit, în ultimii doi ani, o multitudine de întrebări de la aceștia pe subiectul proiectului legii terenului de la Romexpo, răspunsurile, inclusiv comunicatele, lămuririle și precizările CCIR, formulate transparent și detaliat, nu au fost însă niciodată date către opinia publică, nici măcar în virtutea recunoscutului „drept la replică”. Am ales, astfel, să le postăm cu regularitate pe site-ul propriu și să le publicăm prin intermediul celor care respectă principiile și transparența, dar mai ales aleg să nu dezinformeze și să nu defăimeze.
În contextul în care, potrivit Deciziei nr. 139/2021 a Curții Constituționale a României, proiectul de lege în discuție a trecut testul constituționalității, rugămintea noastră către jurnaliștii cotidianului Libertatea este aceea de a nu mai dezinforma opinia publică despre rolul și funcțiile autorităților publice din România.
Afirmația potrivit căreia ministerele arătate au recomandat, însă senatorii nu au ținut cont de aceste recomandări, nu face altceva decât să adâncească falia dintre realitate și dezinformare, fie din necunoaștere cauzată de ignoranță, fie din rea-voință, dacă nu din interese ascunse.
Iată de ce ar fi benefică, pentru opinia publică în general, prin intermediul jurnaliștilor, inclusiv al celor de la Libertatea, o cunoaștere și o mediatizare mai îndeaproape a spiritului Constituției și a legilor țării, a rolului și competențelor autorităților publice versus apologia făcută fără cea mai mică reținere a intereselor unor grupuri private.
În ce literă poate fi citită și apreciată afirmația jurnaliștilor Libertății potrivit căreia punctul de vedere al unui minister primează în fața deciziei unui parlamentar care vrea (cu dedicație) altceva decât ministrul însuși? Cunosc jurnaliștii publicației Libertatea faptul că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării? Și dacă da, de ce nu își încep astfel „dezvăluirile”? Pentru că nu fac rating?! Sau pentru că susțin pe altcineva?
Dacă tot dezvăluie punctele de vedere ale ministerelor justiției și finanțelor, de ce nu informează opinia publică și despre decizia Curții Constituționale (care a tranșat definitiv faptul că proiectul de lege este constituțional)? Aici intuim răspunsul – poate pentru că citind, aprofundând și publicând, nu ar mai avea cum să dezinformeze și să defăimeze în beneficiul grupului privat.
Exclusiv din respect pentru cititorii Libertății și pentru opinia publică în general, reluăm în continuare un pasaj din decizia Curții Constituționale. Cu micile noastre sublinieri și explicații, între paranteze.
«Curtea constată că ține de opțiunea exclusivă a legiuitorului (adică Parlamentul) să adopte o reglementare generală care să stabilească condițiile în care bunurile ce fac obiectul proprietății private a statului pot fi înstrăinate, caz în care autoritățile publice cu competențe în aplicarea legii (adică Guvernul) își vor ordona în mod corespunzător conduita (…) având ca obiect realizarea acestui transfer de proprietate, în scopul satisfacerii unor obiective de interes pentru dezvoltarea unui segment economic din societate. Finalitatea legii criticate constă în valorificarea în condiții optime a acestor bunuri prin dezvoltarea unor proiecte social-economice de către o entitate care desfășoară o activitate de utilitate publică (adică CCIR). (…) De altfel, cele expuse mai sus se corelează și cu orientarea jurisprudențială a Curții Constituționale Federale a Germaniei care, în esență, a reținut că reglementarea vieții economice este lăsată în seama legiuitorului, care dispune de libertatea de a lua decizii, în limitele impuse de Legea fundamentală, fără a mai fi nevoie de o altă legitimare, dincolo de propria legitimitate democratică generală. (…) [Decizia din 1 martie 1979 – 1 BvR 532, 533/77, 419/78 și 1 BvL21/78 – BVerfGE 50, 290]».”
Foto: CCIR