În imaginile făcute publice se aude cum personalul din camera de control lansează un apel disperat către forţele ruseşti să oprească imediat bombardamentele.

„Nu mai trageţi într-o instalaţie nucleară periculoasă! Încetaţi imediat focul! Periclitaţi securitatea întregii lumi!”, au transmis angajații centralei nucleare.

„Funcţionarea unor elemente vitale ale centralei Zaporojie ar putea fi întreruptă. Ne va fi imposibil să o restabilim. Puneţi în pericol securitatea întregii lumi! Atenţie! Nu mai trageţi într-o instalaţie nucleară periculoasă!”, se mai aude pe filmare.

În noaptea de joi spre vineri, un incendiu a izbucnit în perimetrul centralei nucleare Zaporojie, cea mai mare din Europa, în urma unui bombardament rusesc.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a numit atacul Kremlinului de la centrala nucleară Zaporojie, „teroare la un nivel fără precedent”, în timp ce ambasadorul SUA la ONU a spus că „lumea a evitat la limită o catastrofă nucleară”.

Directorul Energoatom, compania care operează centrala nucleară Zaporojie a transmis vineri că administrația lucrează acum sub amenințarea armelor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News