S-au înregistrat 260 de voturi pentru respingerea propunerii legislative privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, 16 voturi contra respingerii şi o abţinere. Primul act normativ prevede „autonomizarea judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român” şi stabileşte limitele teritoriului care ar urma să devină Ţinutul Secuiesc, a notat Agerpres.
În cazul propunerii legislative privind Statutul autonomiei culturale a comunităţii maghiare din România au fost înregistrate voturi 260 pentru respingere şi 16 voturi contra şi o abţinere. Actul normativ prevede constituirea unui cadru juridic pentru structurile minorităţilor naţionale autohtone care au relaţii strânse cu statul român şi reglementează înfiinţarea structurilor acestei autorități.
În privinţa celei de a treia propuneri, „Lege Cadru privind autonomia culturală a comunităţilor naţionale”, s-au înregistrat 255 voturi pentru respingere şi 15 contra şi o abţinere. Proiectul prevede înfiinţarea unor instituţii pentru gestionarea problemelor minorităţilor naţionale care ţin de păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale.
Decizia a venit după ce premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat pe 20 decembrie că i-a cerut președintelui interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, „să ia măsuri rapide” pentru respingerea inițiativelor UDMR care vizează autonomia Ținutului Secuiesc.
Critici dure în Parlament la adresa proiectelor de autonomie maghiară
Deputaţii PSD, PNL, USR, AUR au criticat în plenul Camerei Deputaţilor proiectele UDMR referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc, susţinând că acestea sunt toxice și anticonstituţionale.
„Ce rost au aceste iniţiative toxice, fără sens, care nu au nicio perspectivă vreodată de acum înainte? Integritatea, suveranitatea acestei ţări nu sunt negociabile, nu se discută prin legi sau pe la colţuri, iar iniţiative revizioniste nu-şi au locul într-o instituţie atât de importantă precum Parlamentul României”, a spus preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis (PSD).
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a afirmat că deputaţii liberali sunt împotriva celor trei iniţiative şi votează împotrivă. La rândul său, deputatul PNL, Adrian Cozma, i-a transmis premierului Marcel Ciolacu, lider al PSD, că trebuia să-i demită pe toţi prefecţii numiţi de UDMR, susținând că există o înţelegere PSD – UDMR.
Deputatul AUR, Antonio Andruşceac, a spus că cele trei proiecte ale UDMR aduc atingere gravă Constituţiei. „Știu că aţi făcut tot ce aţi putut ca AUR să nu aibă niciun cuvânt de spus pe chestia asta, dar este şi incorect politic, este şi incorect din punct de vedere colegial şi faţă de români să ai o comisie pentru constituţionalitate pe care să o eviţi pe luarea acestei decizii”, a punctat Andruşceac.
Liderul deputaţilor USR, Ionuț Moșteanu, a cerut ca preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, să convoace de urgenţă Senatul vineri, 29 decembrie, şi să respingă definitiv aceste propuneri.
Reacția lui Marcel Ciolacu
După vot, Marcel Ciolacu a declarat în ședința de Guvern de joi, 28 decembrie, că „suveranitatea şi integritatatea teritorială a României nu sunt negociabile”.
„Vreau să salut votul de astăzi din Camera Deputaţilor prin care au fost respinse acele initiative toxice legate de autonomia Ţinutului Secuiesc şi autonomia culturală pe criterii etice. Suveranitatea şi integritatatea teritorială a României nu sunt negociabile. Cei care se agaţă de astfel de teme revizioniste desprinse din trecut nu înţeleg că drumul României este doar înainte”, a spus premierul.
chiruleonard • 29.12.2023, 16:21
Nu se lasa, tot insista sa aibe autonomie ca Ungaria sa isi bage nasul.