UPDATE 28 februarie, ora 16:15: Au apărut imaginile șocante surprinse de camerele de supraveghere cu accidentul în care două fete au fost ucise pe trotuar
Claudiu Costea, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere, a declarat la Digi24 că anchetatorii au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere și concluzia a fost că automobilul care a accidentat mortal cele două fete „venea destul de tare”.
„Colegii au vizionat și imagini de pe camerele video. Într-adevăr, venea destul de tare autovehiculul. Conducătorul auto, să spunem, dar asta se va stabili ulterior, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Era într-o intersecție în care ar fi trebuit să efectueze viraj la dreapta sau la stânga, dar a pierdut controlul asupra direcției de mers. Toate lucrurile acestea vor fi stabilite după ce vor fi administrate toate probele”, a explicat reprezentantul Brigăzii Rutiere.
Din imaginile pe care le-au vizionat colegii, momentul (n. red. – în care șoferița pierde control volanului) este acela când ajunge în intersecție și nu efectuează virajul stânga sau dreapta.
Claudiu Costea, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere:
Claudiu Costea a mai precizat că „este foarte greu să stabilim viteza cu care se deplasa conducătorul auto, întrucât în continuare se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele”.
O șoferiță de 56 de ani a intrat cu mașina în două fete care se aflau pe un trotuar în cartierul bucureștean Andronache, din sectorul 2 al Capitalei.
În urma impactului, cele două fete au fost transportate pentru îngrijiri medicale la Spitalul Floreasca, respectiv Spitalul Grigore Alexandrescu, dar au decedat.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro