Contactat de Libertatea, prefectul județului Neamț, George Lazăr, îl acuză pe directorul Romeo Panaintescu că și-a luat concediu pentru a face campanie electorală.

„Nu știu dacă o face pentru primar sau pentru un partid, însă vă pot spune că a fost angajat la căminul de la Roznov de către edilul Ionel Ciubotaru”, a spus prefectul, care în urmă cu câteva zile i-a adus și alte acuzații grave directorului.

“S-a ajuns în această situație datorită managementului defectuos al conducerii căminului. Conform DSP, există probleme privind circuitele, normele de distanțare fizică și igienă, obligativitatea purtării măștii în spații închise, combinezoane pentru cadrele medicale, lipsă dezinfectanți și alte materiale sanitare. Plus refuz sistematic al conducerii centrului de la Roznov de a efectua teste. Este o crasă și gravă iresponsabilitate din partea managerului și managementului”, a spus George Lazăr, luni, în cadrul ședinței de Consiliu Local Roznov, când a vorbit despre ceea ce se întâmplă la Căminul de bătrâni din localitate.

În aceeași întrunire, prefectul l-a mai acuzat pe director că a acceptat internarea unui pacient cu probleme psihice care s-a sinucis în centru.

“În acest centru a fost primită o persoană cu afecțiuni psihiatrice, a recurs la un gest necugetat, a murit un om, iar acest caz se cercetează. Este un dosar penal in rem! Acea internare, din punct de vedere legal, nu trebuia să existe! Există lacune grave în comportamentul managerului și lipsuri ca măsuri ce trebuiau luate pentru prevenirea răspândirii COVID”.

George Lazăr, prefectul județului Neamț:

Protejat de primar

Pentru toate aceste nereguli, Romeo Panaintescu ar fi trebuit să fie demis de primarul Ionel Ciubotaru, a mai spus prefectul. Edilul evită însă să ia această decizie, pe motiv că nu are raportul final al controlului efectuat, prin ordin al prefectului, la Căminul de bătrâni Roznov.

Prefectul George Lazăr a promis că, până miercuri, cel târziu, va fi definitivat raportul controlul.

Urmărește-ne pe Google News