Agricultorii francezi, care au blocat drumurile principale din Hexagon, au scos carnea din camioane și au aruncat-o pe șosea. Apoi, marfa românească din camioane a fost strivită de excavatoarele și tractoarele fermierilor francezi.

„Ambasada României la Paris și consulatele generale ale României din Paris și Lion au contactat reprezentantul juridic al societății respective pentru obținerea tuturor informațiilor suplimentare cu privire la acest incident produs la data de 24 ianuarie în Franța, în urma căruia, spuneau și conducătorii auto, cele două camioane care transportau mărfurile societății, au fost oprite de către un grup de participanți la protestul agricultorilor, au fost vandalizate, distrugând inclusiv marfa transportată”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE, Radu Filip.

MAE a solicitat și efectuarea demersurilor specifice, precum și transmiterea documentelor de care societatea română are nevoie pentru soluționarea procedurilor administrative în raport cu asiguratorul.

„Pot să-i asigur pe cetățenii români care s-au aflat în această situație, că reprezentanțele diplomatice ale României din Franța continuă dialogul cu autoritățile franceze și cu reprezentantul firmei în cauză, tocmai fiind pregătite să acorde asistența consulară conform competențelor legale.”, a mai declarat Radu Filip.

Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”
Recomandări
Legenda Wall Street, după prăbușirea burselor: „Trump ne-a distrus ani de muncă în doar câteva ore. Trilioane de dolari șterse”

Purtătorul de cuvânt al MAE a mai precizat că firma privată ale cărei camioane au fost implicate în acest incident au nevoie de documente justificative emise de autoritățile franceze.

FOTO: Hepta

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (25)

Lecoqsportif   •   29.01.2024, 14:01

Francezilor pe place haosul.

MANSpeed   •   28.01.2024, 13:12

Nici un asigurator nu acopera pagubele produse la marfa si autovehiculele surprinse in greve, tulburari civice, razboi... etc. Nu este corect sa induceti ideea ca aceste pagube vor fii compensate de vreun asigurator. Pagubele in aceste situatii sunt aproape imposibil de recuperat in practica. Citeşte întreaga ştire: Camioane cu carne exportată din România, vandalizate de fermierii care participau la protest în Franța. Reacția MAE

MANSpeed   •   28.01.2024, 13:05

Societatile de asigurare , nu despagubesc marfa sau autovehiculele surprinse de greve sau tulburari civice. Este excludere generala in orice contract de Asigurare, la fel si razboiul. Asa ca nu e cazul sa induceti ideea ca aceste pagube for face obiectul unei despagubiri din partea asiguratorului.

Vezi toate comentariile (25)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI