Prin Administraţia Spitalelor Municipiului Bucureşti, primăria desemnează 48 de medici şi asistente (8 din fiecare sector) din reţeaua de medicină şcolară să meargă pe teren pentru a face exudatele şi pentru a face testele rapide de sânge.

Cu aceleaşi mănuşi, împotriva normelor internaţionale pentru prevenirea infecţiilor

Zilele acestea, la “Balş” au avut loc deja primele două informări din proiect. La prima au participat numai asistenţi medicali, iar la a doua au fost chemaţi şi medicii. 

Cu toţii s-au îngrozit să afle că: 

  • Vor primi doar o mască de protecţie şi două perechi de mănuşi pe zi: una pentru a fi folosită 4 ore dimineaţa, una pentru a fi folosită 4 ore după prânz. Timp în care ar lua sânge şi exudat de la zeci de bucureşteni.
  • Ar trebui să cumpere restul echipamentului din propriii bani.

Cum se va desfăşura acţiunea? Explică, pentru Libertatea, chiar unul dintre medicii care au fost la “Matei Balş”, pentru o pregătire a cărei utilitate și seriozitate o neagă:

“Mai întâi, medicii vor completa pe tabletă un chestionar cu datele furnizate de fiecare cetățean, după care se va trece la testarea propriu-zisă, adică: recoltarea unui exudat nazo-faringian (cu o sondă, care se va introduce prin nas în faringe)”, spune medicul. 

Procedura nu a fost exersată de nimeni. La aşa-zisa instruire, doamna doctor Cârlan, şefa direcţiei de medicină şcolară Bucureşti, s-a mulţumit să ne arate doar eprubete si recoltorul. Apoi se trece la recoltarea unei picături de sânge (cu aceleaşi mănuşi) din deget pentru testarea anticorpilor din sânge.

Doctor din rețeaua școlară:

Medicii şi asistentele au întrebat dacă vor schimba mănuşile, după fiecare recoltare, aşa cum se practică peste tot în lume, unde sunt respectate precauţiile universale OMS pentru prevenirea infecţiilor cu HIV, hepatite B, C etc. 

Ni s-a spus că ştergem cu dezinfectant  după fiecare om testat şi că eventual le vom schimba după prânz. Cu aceleaşi mănuşi vom completa pe tabletă, preleva exudat, înţepa oamenii şi recolta sângele şi de la următorii cetăţeni. Nu este normal.

Medicul adaugă:

“La întrebările noastre legitime despre măsurile de protecţie şi igienă, pentru că nicio normă nu spune că dezinfectăm mănuşile între doi pacienţi, ni s-a spus: această testare trebuie făcută, acestea sunt condiţiile”, spune, pentru Libertatea, un alt cadru medical.

Acesta va lua parte la acţiune, după ce a fost desemnată de medicul coordonator din partea ASSMB. 

“La prânz se întorc echipele şi servesc masa la Institutul Balş şi probabil schimbăm mănuşile şi putem merge la toaletă. După aproximativ o oră se reia operaţiunea pentru următoarele patru ore”, continuă primul medic.

Cadrele medicale din medicina şcolară spun că s-au simţit obligate să participe

În acest proiect, medicii şi asistentele ar fi voluntari, deşi:

  1. Unii au fost direct desemnaţi de ASSMB fără să se ţină cont de dorinţa lor de a participa. “Am fost obligaţi, ameninţaţi că ne vom pierde locurile de muncă”, spune un medic şcolar, sub protecţia anonimatului.
  2. Acţiunea de testare în teren iese din sfera a ceea ce face în mod obişnuit un medic de medicină şcolară. “Nici măcar nu am fi acoperiţi de asigurarea de malpraxis practic”, spune o altă sursă Libertatea.

Potrivit cadrelor medicale care au vorbit cu Libertatea, deşi proiectul comun al primarului Firea şi al managerului Streinu-Cercel nu a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii, exudatele ar fi apoi duse pentru procesarea testelor moleculare la “Matei Balş”, institut care ţine direct de Ministerul Sănătăţii.

Procesarea testelor la “Balş” ar fura din timpul alocat testelor coordonate şi prioritizate de minister

Kit-urile ar fi cumpărate de primăria Capitalei şi primăriile de sector, însă procesarea acestor teste ar lua zile întregi de lucru în laboratoarele “Balş”-ului, în condiţiile în care acest studiu nu urmăreşte aceleaşi criterii pe care le au Ministerul Sănătăţii şi DSP-urile pentru prioritizarea testărilor. 

Iniţial, cadrelor medicale li s-a spus să îşi cumpere, pentru acest proiect “o pereche de pantaloni din pânză albă şi o bluză lungă albă”, din magazinele specializate şi să le spele acasă. 

“O campanie inutilă şi periculoasă”

“La a doua întâlnire au promis şi combinezoane de protecţie, dar în acelaşi timp, nimeni nu ne-a arătat acele combinezoane, nu ne-a spus cum trebuie folosite, noi nu avem o pregătire în acest sens şi ştim că riscul mare de infectare este când îl dăm jos. Apoi, după masa de prânz, au spus că trebuie să îmbrăcăm din nou acelaşi combinezon ca dimineaţă, ceea ce, din nou, contravine tuturor regulilor”, spune unul din cadrele medicale care a vorbit cu ziarul.

Suntem obligaţi să desfăşurăm o campanie inutilă şi periculoasă atât pentru personalul medical, cât şi pentru populaţie. Încalcă toate normele igienico-sanitare şi contravine grav pregătirii noastre ca medici. Suntem îndemnaţi să facem malpraxis şi să ne expunem inutil.

medic şcolar din Bucureşti:

Medicii au dubii şi despre eficienţa acestei acţiuni. “Ca o analiză să fie concludentă, ea trebuie făcută în anumite condiţii. De-aceea în mod normal nu faci exudatul pe stradă. Recoltăm aşa, în bătaia vântului, cu praf, cu de toate?”, spune un cadru medical.

Operaţiunile de testare ar trebui, teoretic să înceapă în două săptămâni, după sărbătorile de Paşte, deci exact când este aşteptat vârful pandemiei în România. 

Streinu-Cercel: “Şi care-i problema?”

Libertatea a luat legătura cu Adrian Streinu-Cercel, pentru a-l ruga să comenteze ceea ce spun medicii despre obiecţiile lor în legătură cu desfăşurarea campaniei. 

-Bună ziua, domnule Streinu-Cercel. Vă sun în legătură cu testarea celor 10.000 de bucureşteni.
-Nu avem ce discuta deocamdată despre el.

-De ce spuneţi asta?
-Când se va face, veţi afla.

-Dar este un proiect pe care l-aţi anunţat deja şi e de interes public.
-Şi care-i problema? 

-Avem nişte informaţii…
-Nu mă interesează informaţiile dumneavoastră. 

..legate de implicarea ASSMB.
-Toate cele bune. La revedere. (A închis telefonul)

Libertatea a transmis o serie de întrebări şi biroului de presă al Administraţiei Spitalelor Municipiului Bucureşti, însă, la momentul publicării acestui text, aşteptăm încă poziţia instituţiei.

Urmărește-ne pe Google News