Anunţul a fost făcut de Primăria Sectorului 4.

Vă invităm, marţi, 25 decembrie, în ziua de Crăciun, la ora 12,00, în Parcul Lumea Copiilor din sectorul 4, în zona pistei de alergare, alături de: primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, fostul mare fotbalist Florin Răducioiu şi atletul Sergiu Ilieş, care vor alerga în cadrul unui eveniment caritabil unic, pentru salvarea vieţii lui Vlăduţ Cîrciu, băieţelul de numai 6 ani, care a fost diagnosticat, la începutul lunii noiembrie, cu neuroblastom şi cu alte două tumori la plămâni”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

În cadrul evenimentului „Alergăm pentru Vlăduţ, alergăm pentru viaţă!”, atletul Sergiu Ilieş, care are la activ 6 maratoane, şi-a propus să alerge timp de 24 de ore, începând de marţi, de la ora 12,00, până miercuri, la ora 12,00, în speranţa că va sensibiliza cât mai mulţi oameni să facă donaţii pentru copil, astfel încât să se strângă şi restul de 200.000 de euro care nu a fost acoperit, din totalul de 500.000 de euro necesari pentru operaţia şi tratamentul în Israel, precizează sursa citată.

Pe tot parcursul evenimentului, sportivilor le va fi asigurată asistenţa medicală şi vor avea la dispoziţie un cort încălzit, pentru hidratare şi energizare.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

Recent, a avut loc un alt eveniment caritabil, organizat de prietenii lui Vlăduț, karatiști de la Federația Română de Arte Marțiale și dansatori de la cluburile Akira și Bucharest Sport.

Toți și-au propus să adune cei 500.000 de dolari pentru ca băiețelul să poată spera la tratamentul împotriva cancerului la o clinică din Israel. De fapt, pentru a putea spera la viață!

Vlăduț, în conturile căruia s-au strâns 200.000 de dolari cu ajutorul oamenilor cu suflet mare, a ajuns de câteva zile în Israel, la clinica de stat Sheba.

Băiatului i-au fost făcute primele teste, iar zilele următoare specialiștii oncologi vor gândi – în funcție de răspunsurile primite -, planul de investigații și tratament, proceduri ale căror costuri ajung la uriașa sumă de 500.000 de dolari.

Bani pe care familia speră să-i strângă pentru ca Vlăduț să primească tratamentul salvator care să distrugă tumorile de pe glanda suprarenală și de pe peretele toracic.

Cei care doresc să-l ajute pe Vlăduț, o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «Vlăduț».

Pentru sume mai mari se pot face depuneri în conturile Fundaţiei Ringier: RO29 RZBR 0000 0600 1552 6176- RON RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177- EURO, deschise la Raiffeisen Bank

Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal
Recomandări
Mircea Geoană, când ocupa funcția de ministru de externe, l-a angajat pe Călin Georgescu drept consilier personal

Redirecţionează 2% din impozitul pe venit către Ringier Foundation, Cod de identificare fiscală 22962839

*Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reţinută la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.


Citeşte şi: ANALIZĂ / Miza asaltului asupra Pilonului II de pensii: statul poate economisi anual 9 miliarde de lei

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic, iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
FANATIK.RO
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic, iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI