Instituția Financiară Nebancara iCredit, specializată în acordarea de credite de consum, a inteles sa marcheze evenimentul, respectiv cinci ani de la infiintare  pe piața din România, cu o inițiativă specială – să-și încânte clienții cu acordarea unui premiu atractiv, un autoturism nou, marca Dacia Sandero. Campania intitulata „iCredit sărbătorește 5 ani în România”, a avut loc în perioada iunie – noiembrie 2016 și a atras mii de participanți. Toți clienții companiei care au contractat un credit iCredit în perioada respectivă, au fost incluși între participanții la tragerea la sorți pentru marele premiu.

Tragerea la sorți a norocosului câștigător Alexandru Fehér în prezența unei comisii de decizie, a arătat numele noului proprietar al mașinii. Cheile autoturismului au fost înmânate personal clientului iCredit de către Goran Arsov, Directorul General al instituției financiare nebancare.

Organizată la inițiativa iCredit, cu ocazia dezvoltării si extinderii cu succes pe piața financiara sdin România, s-a dovedit ca activitatea desfasurata de compania noastra  a îndeplinit așteptările în privința clienților, având în vedere că la respectiva campanie au participat peste 21.000 de persoane.

„Ne-am dorit, nu doar să sărbătorim aniversarea și expansiunea noastră pe piața românească, dar, de asemenea, să împărtășim această bucurie cu zecile de mii de clienți ca ni s-au alaturat si care au încredere în noi de cinci ani. Fără aceștia și fără munca și eforturile echipei noastre, compuse din mai mult de o mie de profesioniști, care lucrează în peste șaptezeci și cinci de locații, nu s-ar fi putut ajunge aici. Eu cred că vom continua să fim cei mai buni în ceea ce facem, prin asigurarea accesului oamenilor la produse și servicii financiare convenabile și flexibile”, a declarat Directorul General al iCredit, Goran Arsov.

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește-ne pe Google News