A strâns bani pentru copiii internaţi la Fundeni
“Am văzut la televizor că secţia de Pediatrie de la Spitalul Fundeni are nevoie de un ecograf performant şi am hotărât că trebuie să strâng bani pentru a-l cumpăra. Aşa a început totul. În aprilie 2012, am mai dotat o rezervă conform standardelor europene pentru monitorizarea cât mai eficientă a micilor pacienţi, am ajutat la modernizarea a două camere de recoltat analize şi tratament şi am construit patru grupuri sanitare. Apoi, uşor, am început să strângem bani pentru a trimite copiii la tratament în străinătate”, ne-a mai povestit femeia.
Îi vizitează aproape zilnic pe micuţii loviţi de soartă
În Spitalul Fundeni, o mână de om priveşte în gol. Îşi imaginează cum ar fi să se joace în curtea şcolii cu colegii lui. Să strângă tare mâna mamei în timp ce se plimbă prin parc.
Vede mâinile tatălui care împing leagănul. Ar vrea să mai sară măcar o dată în patul de la el din cameră împreună cu fratele lui. Dar stă într- un cărucior cu rotile.
Pe noptiera de lângă patul lui, cineva a pus un plic alb. Nu ştie ce e în el, dar îl urăşte, pentru că de fiecare dată când mama lui îl priveşte, începe să plângă. Ar vrea să-l rupă , dar nu poate ajunge la el. Nu se prea poate mişca.
Face multe injecţii şi din cauza lor nu mai are păr, dar mama i-a explicat că după ce le va termina o să-i crească cel mai frumos păr din lume.
La fel îi spune şi doamna frumoasă şi bună care vine în fiecare zi la patul lui. Îi zâmbeşte, îl face să râdă şi îi spune că plicul alb nu e un baubau. I-a promis că o să-l ajute să plece de aici. Şi că ştie pe cineva care o să-l scape de injecţii.
Maria merge aproape zilnic la institutul Fundeni, la secţia de Pediatrie, unde zeci de copii bolnavi au nevoie de ajutor, de încurajări, de o rază de speranţă.
Fotografii: Gabriel Pătruţ/Asociaţia MAME
De ce campania «Eroii anonimi ai României»?
Pentru unii poate părea ipocrit din partea ziarului Libertatea să lanseze o astfel de campanie, dar ne asumăm posibilele comentarii sau zâmbete ironice.
Ziarul, care a pus de cele mai multe ori pe prima pagină poze cu femei sexy, are, cred, datoria morală să găsească şi poveşti care să ne facă mândri, pe noi cei care scriem, că suntem jurnalişti, iar pe dumneavoastră, cititorii noştri, că trăiţi într-o ţară în care nu contează doar circul sau personajele hilare precum Bianca, Tonciu, Cruduţa, Sânzi sau tot felul de alte asistente cu “dotări” ample create cu ajutorul bisturiului.
Acesta a fost motivul pentru care am decis ca o dată pe săptămână, în fiecare luni, să scriem despre oamenii care îşi dedică viaţa, munca şi eforturile pentru a oferi un trai mai bun semenilor lor.
Să scriem despre “Eroii anonimi ai României”, cei care ne fac să ne mândrim că trăim în această ţară. Nu putem promite că n-o să mai publicăm femei sexy pe prima pagină, dar vă asigurăm că vom fi mult mai selectivi.
Că orice tinerică ajutată de medicina estetică să aibă forme, dar nu şi fond (mai precis, ceva materie cenuşie în căpşorul ei) va mai fi subiect interesant pentru noi. Avem nevoie în acest demers de ajutorul dumneavoastră, care ne puteţi trimite la adresa subiecte@libertatea.ro informaţii despre oameni ce merită să fie cunoscuţi. De oameni al căror exemplu este demn de urmat.
Haideţi să construim împreună acest proiect! Să-i scoatem la rampă pe “Eroii anonimi ai României”, cei care merită respectul şi recunoştinţa noastră. l Daniel Gorgonaru