ComenteazăÎşi pierd slujbele, familiile şi casele
“Şi-a pierdut locul de muncă, familia, casa, absolut tot şi stă pe străzi. Nu face rău nimănui”, ne-a explicat Bogdan. Ne aşezăm alături de el. Se opreşte din spasmele chinuitoare şi începe să îngâne câteva nume.
“Maria, Ioana, George”. Poate îşi cheamă soţia, copiii… cine ştie? Plânge uşor. Ochii lui imploră ajutor. Medicul îi administrează câteva calmante, îl mângâie uşor pe cap şi-i promite că totul va fi bine. E tot ce poate face pentru el în momentul ăsta.
Plecăm răscoliţi. Ca un strigăt de disperare, în urmă noastră se aude sunetul înfundat al bietului om care se loveşte din nou cu capul de pavele. Mersul nostru se transformă în fugă şi ne suim în ambulanţă. Nimic nu mai e frumos în jurul nostru, peisajul pare hâd, strâmb şi fără sens. Maşina opreşte în faţa unui bloc din sectorul 6.
O îngrămădire de cartoane aşezate unele peste altele creează ideea de adăpost. Aici îşi duce traiul, dacă îl putem numi aşa, o femeie care şi-a pierdut casa făcând un împrumut la bancă. Nu a avut unde să meargă şi a rămas în faţa blocului unde a locuit timp de 20 de ani. Vecinii o mai ajută cu câte ceva.
Îi priveşte ca pe nişte pacienţi
Psihiatrul o strigă pe nume şi femeia scoate capul din adăpostul improvizat. E vânătă de frig. “Mi-aţi adus cheia de la apartament? Nu ştiu pe unde Dumnezeu am rătăcit-o. Am lăsat şi câinele încuiat acolo”, bolboroseşte femeia.
Cu mişcări mecanice se caută prin buzunarele zdrenţuite ale hainelor. Într-o căutare disperată îşi dărâmă adăpostul. Bogdan încearcă să o liniştească cu vorbe şoptite. Punem mână şi îi încropim la loc adăpostul.
“Zilele astea trebuie să o luăm de aici şi să o ducem, o zi, două, la căldură într- un adăpost. Să o curăţăm de păduchi şi să-i mai administrăm un tratament”, ne mărturiseşte medicul psihiatru. Deschide agenda şi aruncăm un ochi în ea. Nume, adrese, diagnostice.
Toţi sunt oameni ai străzii. Noi îi numim aurolaci, drogaţi, cerşetori. Când îi zărim, trecem pe trotuarul celălalt sau ducem mâna la nas pentru a nu le simţi mirosul greu. Ne speriem copiii cu ei dacă nu vor să mănânce de pe masa încărcată cu bunătăţi.
Pentru psihiatrul Bogdan Bordeianu, ei sunt pacienţi. Persoane cu probleme reale. În fiecare dintre ei vede o reuşită, posibilitatea de a-i repune pe firul unei vieţi normale. “Ei mă ameninţă şi mă scuipă, eu îi tratez”, spune doctorul, parcă pentru el însuşi. Şi uneori reuşeşte să le alunge demonii, măcar pentru o noapte.
Citește și:
CAMPANIE LIBERTATEA. EROII ANONIMI AI ROMÂNIEI | L-am găsit pe „doctorul aurolacilor”: „În canale, şpaga se numără în purici şi în păduchi”