Ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca a declarat în cadrul prezentării campaniei ”Campionii României, în școală, liceu și universitate”, că acest program va fi dezvoltat în şcoli, licee şi universităţi, prin participarea sportivilor de performanţă, care vor avea întâlniri cu elevii şi studenţii şi le vor vorbi despre importanţa sportului şi a educaţiei fizice.
Proiectul îşi propune să ajungă în aproximativ 2.500 de unităţi şcolare din cele 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Ministrul spune că în prezent în România sunt în jur de 250.000 de sportivi, scopul programului fiind ca, până la sfârşitul anului viitor, acest număr să crească cu 25%.
Elisabeta Lipă: În zonele rurale, copiii nu prea mai fac sport şi nu au competiţii sportive
Președinta Federației Române de Canotaj, multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă a declarat că, în prezent, în zonele rurale, copiii nu prea mai fac sport şi nu au competiţii sportive.
„Nu este suficient doar să ne plângem că ai noştri copii nu fac sport, trebuie să-i scoatem din clase. Ce-i drept, la ora actuală, clasele I-VII au două ore de sport pe săptămână, clasa a VIII-a are o singură oră de sport pe săptămână, liceul – o singură oră, universităţile – anul I opţional – au o singură oră pe săptămână, restul studenţilor nici nu vor să audă de sport. Avem un număr impresionant de mic de sportivi de înaltă performanţă, iar rolul nostru, al campionilor, în acest proiect este de a creşte acest număr”, a declarat Lipă.
Andreea Răducan: Am fost necăjită să merg în grădinile și școli primare unde am văzut domnișoare, fetițe, mai dezvoltate decât mine
Marea campioană la gimnastică Andreea Răducan a spus, la rândul ei, că este datoria campionilor să se implice în educația sportivă a copiilor.
Marea gimnastă a povestit că a început să facă sport la 4 ani, și atunci nu avea capacitatea de a se gândi ce îi este bine. Și, spune ea, nici părinții săi nu au visat că va ajunge atât de sus, campioană mondială sau olimpică la gimnastică.
Răducan a vorbit despre necesitatea întâlnirilor între marii sportivi cu copiii mici, din grădiniţe, pentru că la acele vârste apare pasiunea pentru sport. „Disciplina noastră într-adevăr se practică încă de la vârste fragede, de 4-5-6 ani, mai ales atunci când îţi doreşti să ajungi la un nivel foarte înalt”, a spus aceasta.
”Un titlu olimpic nu se poate cumpăra, îl obții cu propriile forțe”, a mai declarat Andreea Răducan, afirmând că, după ce a făcut performanță, simte că nimic nu îi poate sta în cale.
Marea gimnastă a mai mărturisit că a mers prin grădinițe și școli pentru a promova o viață sănătoasă, și ceea ce a văzut a necăjit-o.
”Am fost necăjită să merg în grădinile și școli primare unde am văzut domnișoare, fetițe, mai dezvoltate decât mine, cu mai multe kilograme în plus. (..) Poate ar trebui să vorbim și cu părinții acestor copii, fie de la școală sau de la grădiniță”, a mai spus Răducan.
La eveniment a fost prezent şi Dorin Petruţ, câştigător al medaliei de aur în finala de tir cu arcul la Jocurile Invictus 2017 cu echipa României.
„Acum zece ani eram cu un picior sfârtecat în Irak. Pentru mine s-a terminat totul – aşa gândeam. Cu toate acestea, am găsit puterea ca să mă implic în acest program – Invictus. Am reprezentat ţara alături de ceilalţi veterani. Credeţi că sunt bătrân? Nu, sunt tânăr, pentru ţara asta mai am un picior şi două mâini de dat, iar pentru proiectul Invictus am dat tot”, a declarat el, la Palatul Victoria.
Avram Iancu: Eu sunt un simplu bibliotecar și am reuşit să traversez înot Canalul Mânecii, în premieră pentru România
Bibliotecarul Avram Iancu, primul om care a străbătut Dunărea de la izvoare la vărsarea în Marea Neagră, fără costum de protecție și materiale ajutătoare, a vorbit despre posibilitatea depăşirii limitelor. „Există foarte mulţi posibili campioni, problema este că degeaba există aceşti posibili campioni, cât timp ei sunt în banca de şcoală, sunt pe o canapea, pe un fotoliu”, a spus Avram, arătând că limitele pot fi depăşite.
”Eu sunt un simplu bibliotecar şi mă bucur că am putut să arăt că prin voinţă, prin determinare (…) am reuşit să traversez înot Canalul Mânecii, în premieră pentru România, şi să parcurg întregul curs al Dunării fără costum de neopren, în 89 de zile”, a afirmat el.
În cadrul evenimentului s-a lansat și platforma www.campioniiromaniei.com, ce va reprezenta în premieră în România o sursă de informare şi promovare a sportivilor români, campioni olimpici, mondiali şi europeni.
De asemenea, în platformă se pot regăsi date biografice şi informaţii despre performanţele campionilor României din fiecare judeţ, fotografii şi materiale video de prezentare a acestora, informaţii cu privire la federaţiile sportive, ştiri, noutăţi din domeniul sportului.
Citește și: Guvernul ia în calcul plafonarea amenzilor de circulație, la nivelul anului 2017; Anunțul, făcut de premierul Tudose