• Libertatea continuă prezentarea militarilor răniți care vor merge la Jocurile Invictus din Australia.
  • Echipa României este formată din 15 soldați răniți în Afganistan și Irak.
  • Libertatea și Fundația Ringer au donat 10.000 de euro pentru ca soldații răniți în războaie să participe la competiția Invictus.
  • Din sponsorizarea Libertatea – Ringier au fost cumpărate două biciclete cursiere, 3 aparate de ochire pentru arc compound, elemente de protezare pentru un militar care are piciorul amputat și aleargă cu proteză.
  • Invictus este o mișcare sportivă dedicată soldaților invalizi și răniți în zonele de conflict.

Și-a depășit limitele

Locotenent-colonelul Laurențiu Șerban este un exemplu de învingător. În 2006 a rămas fără piciorul drept, de la genunchi. Era în Afganistan, în misiune, și a călcat peste o bombă artizanală.

Laurentiu Șerban/ Foto: Nicușor Comănescu

A fost un moment greu pentru el și familia lui. Cu un psihic de fier, a reușit să fie din nou un om activ.

„Am încercat să-mi depășesc limitele mereu. Viața mea a fost mereu activă. Am considerat că, după accident, am suferit o limitare peste care trebuie să trec. De fapt, am trăit mereu în spiritul Invictus”, a declarat Laurențiu.

Postul de televiziune Discovery l-a declarat, în 2011, omul anului. Laurențiu Șerban a fost personajul principal al unui documentar. Cu o proteză care ține loc de picior, a reușit să escaladeze munți și să sară cu parapanta.

Laurențiu este deja un campion. La Jocurile Invictus din 2017, de la Toronto, în Canada, a câștigat medalia de bronz la atletism – 1.500 m și locurile 4 la 400 m, 5 la 200 m și 6 la 100 m.

Pentru ediția de la Sydney se antrenează la disciplinele atletism, natație și sitting volleyball.

S-a născut a doua oară

Plutonierul adjutant Dumitru Paraschiva s-a născut a doua oară în 2009, atunci când a supraviețuit unui atac în Afganistan. A stat două luni în comă.

Dumitru Paraschiva

Pe timpul unei misiuni de intervenţie rapidă, aflat într-o patrulă mixtă, împreună cu o echipă de geniști americani, autovehiculul uşor blindat de tip Humvee, în care se afla, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. Militarii au fost atacaţi, concomitent, cu focuri de armament uşor de infanterie şi lovituri de aruncător de grenade antitanc.

Dumitru Paraschiva lucrează acum la Centrul de Instruire pentru Infanterie și Vânători de Munte Constantin Brâncoveanu Făgăraș.

„Sunt mândru că fac parte din lotul acesta și sper ca anul acesta să mă clasez pe un loc mai bun” spune Dumitru.

Anul trecut, la Toronto, a fost dublu medaliat, obținând aur la tir cu arcul compound pe echipe şi argint la tir cu arcul compound la individual.

Pentru ediția de la Sydney, Dumitru Paraschiva se antrenează la aceeași disciplină.

Campionul de la Toronto

Plutonierul major Ionuț Butoi a plecat în 2008 în misiune în Afganistan. Era în patrulă pe autostrada Qalat-Kandahar, când TAB-ul în care se afla a fost aruncat în aer de suflul unui dispozitiv exploziv.

 

Militarul a fost la un pas de moarte. Și-a fracturat coloana, a rămas paralizat de la brâu în jos și este încadrat în gradul I de invaliditate. Sportul l-a făcut din nou om.

„Putem împinge limitele foarte departe. La început nu mi-am dat seama cum. Mergând înainte în viață și neuitându-mă în urmă, am trecut peste toate. Am o familie frumoasă și mă bucur că pot face sport”, spune Ionuț Butoi.

La Jocurile Invictus de la Toronto a fost dublu medaliat, câștigând aur la tir cu arcul compound pe echipe şi argint la tir cu arcul compound la individual.

Pentru ediția 2018 de la Sydney, Ionuț Butoi se antrenează la aceeași disciplină.


Citește și:

Scandalul greșelilor din manuale a ajuns în Parlament. Șefa Editurii Didactice și Pedagogice nu vede greșeli, ci „o oarecare virgulă pierdută pe undeva”

 
 

Urmărește-ne pe Google News