ComenteazăVedem adesea știri în care „salvatorii” se aruncă în apă, sapă pe sub pământ, înfruntă focul, se ridică la înălțimi amețitoare pentru ca semeni aflați în pericol să scape cu bine din încercările dificile. Vedem căști roșii, costume pline de fum, fețe acoperite de funingine. Vedem „salvatori” care ies să dea zăpada de pe străzi în condițiile în care asistații social stau acasă, acuzând depresii. Oameni pentru care fiecare zi „la serviciu” este încă o zi în care își riscă viața pentru a salva viețile altora. Care nu se luptă cu justiția, nu fac grevă, nu dau cu șapca de pământ, nu bagă site-uri de nici un fel în dubă, nu ies în stradă cu pancarte și fluiere. Fiecare chip acoperit de funingine are povestea lui, iar în unele cazuri povestea e una chiar extraordinară.
Campionul la Kempo îndrăgostit de haina militară
O astfel de poveste ieșită din comun este cea a plutonierului major Ionuț Floricică, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova. În toamna anului 2003, Ionuț Floricică urca pe podium la Campionatele Mondiale de arte Marțiale, obținând atunci locul 3 la Kempo. Tânărul sportiv ar fi putut pune într-un dosar toate documentele necesare și s-ar fi putut înscrie la Academia de Educație Fizică și Sport, unde ar fi putut intra fără examen grație rezultatelor obținute în competiții. Însă, cum întotdeauna a fost fascinat de haina militară, a ales să-și urmeze visul.
La pompieri a ajuns după ce a mers într-o bună zi să-și viziteze fratele mai mare, care făcea stagiul militar obligatoriu pe vreme aceea la pompieri.
„Cel mai mult m-a atras faptul că oamenii de acolo erau ca într-o familie. Am văzut lucruri și frumoase și urâte, am ales această meserie cu dorința de a aduce un plus”, spune plutonierul major Ionuț Floricică.
Așa a ajuns la Școala de Subofițeri Pompieri și Protecția Civilă din Boldești, iar din anul 2007 lucrează în sistemul situațiilor de urgență.
Povești cu totul altfel
Poveștile unui om care salvează vieți sunt în mod clar cu mult diferite față de ale celorlalți. Iar Ionuț Floriciă are ce povesti. Interesant este că din tonul vocii, din atitudinea tânărului plutonier major poveștile extraordinare par unele de zi cu zi.
Care a fost cea mai grea misiune? Greu de spus! I-a rămas în suflet prima misiune în care a salvat un om. Era în localitatea Aricești, unde un om căzuse într-o fântână adâncă de 18 – 20 de metri. A intrat după el și l-a scos de acolo în viață.
”Intervenția aceea mi-a rămas un pic așa, în suflet, dar de atunci au fost altele, de același gen, unele la adâncimi și mai mari”.
A urmat o altă intervenție ce același fel, la Blejoi: au intervenit penru salvarea unui om care s-a electrocutat în timp ce săpa o fosă la o adâncime de peste 20 de metri.
”Ne uitam cu lanterna de sus și abia se vedea ceva. Am ajuns acolo, persoana aceea era deja decedată, fusese electrocutată”, își amintește salvatorul.
Fiecare intervenție este o provocare
Pentru Ionuț Floricică fiecare intervenție este o provocare. Nu știe câți oameni a scos din foc sau din fântâni, nici câte suflete de necuvântătoare a salvat. Are însă un fel de jurnal, în care scrie despre intervențiile la care participă.
Nu a făcut nici măcar o statistică sau niciun „clasament” al intervențiilor dificile din acești mai bine de zece ani.
”Nu pot face un clasament. Fiecare intervenție e grea în felul ei, indiferent că mergem să salvăm un om sau să coborâm o pisică din copac, fiecare misiune este contra cronometru și are importanță. Nu pot face un clasament, dar sunt misuni în care am salvat oameni prinși sub pământ, am scos animale din anexe incendiate, toate sunt dificile în felul lor”, spune pompierul cu modestie.
Nu așteaptă mulțumiri
Toate intervențiile sunt sub presiunea timpului care nu iartă pe nimeni. Ionuț Floricică își amintește că, în urmă cu câțiva ani, când era comandant SMURD Prahova, a intervenit împreună cu colegii săi la Pleașa, pentru a scoate un om prins sub un mal de pământ: ”a fost mai mult decât contra cronometru pentru că omul era prins deasupra brâului, iar în orice moment s-ar fi putut prăbuși malul de pământ și să-l astupe de tot. Omul acela trăiește”.
Câți dintre cei pe care i-a salvat l-au căutat să-i strângă mâna și să-i mulțumească pentru că, practic, i-a ajutat să renască? Nici măcar unul. Salvatorul prahovean are și o explicație care trădează decența, bunul simț și modestia celor aleși.
”Am o agendă, de când m-am angajat și în proporție de peste 80 la sută notez acolo ce s-a întâmplat. Unii colegi au zis: ești nebun, nu ai cum să faci lucrul acesta. Dar fac asta pentru mine, uitându-mă peste insemnări îmi amintesc. Dar nu am o statistică: câți oameni, câte animale am salvat…”
În niciun caz nu așteaptă mulțumiri, adaugă el, cu simplitate. Îi vin greu cuvintele când vrea să explice cum privește fiecare misiune în parte: „În momentul în care primești misiunea nu te duci acolo .. și dacă mă duc să salvez o pisică mă duc cu același interes cu care scot un om dintr-o groapă”.
„Nu suntem super-eroi”
Ca să fii pompier îți trebuie ceva curaj și disciplină. Dar în primul rând îți trebuie suflet, dezvăluie Ionuț Floricică din „secretele” meseriei. Atât de mult suflet încât să știi să interpretezi până și semnele pe care ți le dau necuvântătoarele, ca să le poți salva.
Plutonierul major de la ISU Prahova este dovada vie că poveștile de la televizor cu pompieri care resuscitează animăluțe intoxicate nu sunt cazuri tocmai rare.
”Nici nu știu dacă ar avea cum. În momentul în care suntem îmbrăcați în echipamenul de intervenție e greu, chiar dacă o vezi pe stradă, să recunoști persoana care a fost lângă tine atunci când ai avut nevoie. Părerea mea!”, spune simplu plutonierul major.
Spune că pompierii nu sunt eroi.
”La sfârșitul anului trecut am intervenit la o casă nelocuită, în care oamenii depozitaseră baloți. Ardea în proporție de 90%. Mi-am dat seama că acolo trebuie să fie niște pui în momentul în care am văzut că pisica mamă dădea târcoale și era agitată. M-am gândit că în mod normal ar fi trebuit să fie speriată și să fugă, așa mi-am dat seama că acolo trebuie să fie ceva și trăgând de baloți am găsit pisoii. Erau amețiți de la fum, le-am dat cu apă”, își amintește salvatorul.
Un amalgam de simțăminte
Fiecare intervenție este în felul ei. Ce simte un om atunci când salvează o viață? ceva greu de povestit în vorbe.
”Aud mereu cuvântul salvatori. Nu suntem super-eroii din desene animate. Un pompier este un om normal, cu anumite abilități, dar ideea e să ai suflet de pompier. Suntem oameni normali”, spune el.
Sunt însă și situații în care nenoricirea este inevitabilă. În astfel de cazuri, cei care pun suflet o iau ca pe un eșec, dar se împacă cu gândul că au făcut tot ce ținea de ei.
”Sentimentul pe care îl ai atunci când salvezi un om nu se poate descrie în cuvinte. Efectiv, simți cu toată ființa că te bucuri. Uneori, poți ajunge și la lacrimi de fericire când simți că ai făcut un bine”, mărturisește fostul luptător.
Citește și: VIDEO/ Răzvan Exarhu a răspuns la Kestionarul Morning Glory, pe care îl aplică el pe invitații de la Rock FM