Cercetători de la universitatea şi spitalul din Ottawa au examinat radiografiile pulmonare a 56 de fumători de canabis, a 57 de nefumători şi a 33 de persoane care au fumat doar tutun, între anii 2005 şi 2020.
Rezultatele studiului, publicat marţi în revista Radiology, au indicat rate mai mari de inflamare a căilor respiratorii şi de emfizem (o boală pulmonară) la fumătorii de canabis prin comparaţie cu fumătorii de tutun şi cu nefumătorii.
„Consumul de marijuana este în creştere şi există această idee că este sigură sau mai sigură decât ţigările”, a declarat pentru agenția franceză de presă Giselle Revah, radioloagă la spitalul din Ottawa, unde a fost realizată cercetarea.
„Acest studiu atrage însă atenţia cu privire la posibilitatea ca acest lucru să nu fie corect”, a adăugat ea.
De unde provin riscurile legate de fumatul marijuanei
Potrivit acestei specialiste, ratele mai mari de inflamaţii şi de boli la fumătorii de canabis prin comparaţie cu fumătorii de tutun ar putea fi legate de manierele diferite în care sunt consumate de obicei drogurile.
„Marijuana se fumează fără filtru, în timp ce tutunul, de obicei, da”, a explicat Giselle Revah. „Atunci când fumaţi marijuana nefiltrată, mai multe particule ajung în căile respiratorii, se depun acolo şi le irită”, a precizat medicul.
În plus, „oamenii trag în general fumuri mai mari de marijuana şi păstrează fumul în plămâni mai mult timp, ceea ce poate duce la un mai mare traumatism la nivelul acestor spaţii aeriene”.
Autorii studiului au subliniat însă că unii dintre fumătorii de canabis fumau şi tutun. Unele din radiografiile pulmonare au fost, de asemenea, neconcludente, ceea ce înseamnă că sunt necesare studii suplimentare.
Foto: EPA