„S-a constatat că procesul de prăbuşire a malului este evolutiv – a apărut o fisură mai aproape de gardul celor trei locuinţe deja evacuate, iar falia crăpată care, anterior ploii torenţiale, era la şapte metri de gardul locuinţelor, s-a prăbuşit. Siguranţa locuitorilor din zona adiacentă nu a fost periclitată”, se precizează într-un comunicat de presă al Prefecturii Constanța.

Conform sursei citate, prefectul a dispus intensificarea patrulării de către echipele de securitate locală, măsură stabilită anterior, pentru a preîntâmpina accidentele nedorite şi a raporta orice potenţială schimbare apărută în zonă.

Noaptea trecută, în urma ploii torenţiale şi vântului puternic, reprezentanţi ai autorităţilor judeţene au inspectat situaţia la locul producerii prăbuşirii malului canalului, la Cumpăna.

„O situaţie specială o reprezintă zona canalului din dreptul localităţii Cumpăna, unde prăbuşirea malului acestuia constituie o preocupare constantă şi despre care s-au făcut demersuri şi informări periodice anterior. Prefectul judeţului, împreună cu subprefecţii, s-au deplasat în teren ieri, 3 august, începând cu ora 23.00, pentru a constata dacă s-au produs degradări suplimentare ale malului respectiv, pe care se află locuinţe”, potrivit comunicatului prefecturii.

Referitor la urmările furtunii produse seara trecută în municipiul şi judeţul Constanţa, autorităţile au anunţat că nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale.

FOTO: telegrafonline.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News