În discursul pe care urmează să îl ţină la reuniunea UE de la Praga, obținut de prestigioasa agenție de știri, Scholz consideră că „Schengen este una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm. Asta înseamnă, de altfel, închiderea golurilor rămase”.
El este de părere, mai scrie Reuters, că în acest moment „Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline” la Spațiul Schengen. În acest context, Olaf Scholz susține că „voi acţiona pentru ca ele să devină membre cu drepturi depline”.
În acest moment, Germania este cel mai important partener comercial al României şi al treilea investitor în economia românească.
Germania a fost una dintre cele trei țări care s-au opus aderării României la Schengen, dar voalat, alături de Olanda, care a fost cea mai vocală, și de Franța.
Recent, premierul Nicolae Ciucă a declarat într-un interviu pentru Bloomberg că se aşteaptă ca România să adere la Schengen în acest an.
Ce va însemna pentru România intrarea în Schengen
Spațiul Schengen este o zonă de liberă circulație a persoanelor. Concret, cele 26 de țări membre au eliminat controalele la frontieră, iar granița se trece fără a fi prezentate actele de identitate.
Cele 26 de țări membre Schengen sunt: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia.
În acest moment, România, Bulgaria, Croația și Cipru așteaptă să intre în spațiul Schengen. Ultimul stat care a aderat este Liechtenstein, în 2011.
Pentru România, aderarea la spațiul Schengen va însemna:
- eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne;
- set comun de reguli care se aplică persoanelor care trec frontierele externe ale statelor membre UE;
- cooperarea consolidată în domeniul polițienesc;
- cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare și transfer ale executării hotărârilor penale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
joydownson • 29.08.2022, 17:58
Cand Romania a fost admisa in UE si tarile din UE au avut un interes, ca sa aiba o noua piata de desfacere si mana de munca ieftina. Acum ce interes au ca sa ne primeasca in Schengen? Nimic nu e degeaba. Asta nu precizeaza articolul.