Sebastian Ghiță era așteptat joi la sediul din Ploiești al IPJ Prahova, pentru controlul judiciar, însă nu s-a prezentat. În aceste condiții, Poliția a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în cazul în care judecătorii consideră că fostul parlamentar a încălcat regulile controlului judiciar, ar putea emite un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui. Instanța va lua în discuție pe 5 ianuarie înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive în lipsă, scrie News.ro.
Marţi, instanţa supremă a respins cererea DNA Ploieşti de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă a fostului deputat Sebastian Ghiţă şi a menţinut măsura controlului judiciar pe cauţiune, cu interdicţia de a părăsi ţara în dosarul în care acesta este cercetat sub control judiciar.
Fostul deputat este căutat din 21 decembrie, după ce a fost chemat la DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie privind vizita din 2012 a fostului premier britanic Tony Blair în România, şi nu s-a prezentat, ulterior pe numele lui fiind emis un mandat de aducere.
Miercuri, Sebastian Ghiță a tranmis un mesaj public prin intermediul televiziunii România TV. Un al doilea mesaj fostul parlamentar l-a transmis joi.