„În perioada 21-25 ianuarie 2022 va fi livrată de către producător prima tranșă de vaccin pediatric anti-COVID-19 destinat vaccinării copiilor cu vârste între 5-11 ani. Este vorba despre 114.000 de doze care vor fi distribuite la centrele de vaccinare pentru administrare la copiii din grupa de vârstă menționată”, a anunțat Ministerul Sănătății, într-un comunicat.
Administrarea vaccinului de la Pfizer pentru această grupă de vârstă a fost aprobată la finalul lunii noiembrie 2021 de către Agenția Europeană a Medicamentului. Cum anunțul era unul așteptat, România a început să facă pregătiri pentru campania de imunizare a copiilor.
În decembrie 2021, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a anunțat că platforma de programare a fost deja optimizată, iar imunizarea copiilor de 5-11 ani „va debuta cel mai probabil în a doua jumătate a lunii ianuarie”.
Părinții pot merge cu copiii la vaccinare fie direct la un centru de vaccinare, fără programare, sau cu programare prin platformă. De asemenea, vaccinarea se poate face și la medicul de familie.
Vaccinul, care are o eficacitate de 90,7% pentru această grupă de vârstă, va fi administrat în doze mai mici, tot două, dar de câte 10 micrograme. Rapelul va fi făcut tot după 21 de zile.
Mai multe state europene au început din decembrie 2021 campania de vaccinare împotriva COVID a copiilor de 5-11 ani. Danemarca și unele regiuni din Austria au început imunizarea la această grupă de vârstă încă de la finele lunii noiembrie, după ce calea a fost deschisă de SUA.