„Din ce știm acum următoarele tranșe se vor distribui săptămânal în funcție de capacitatea de producție și se ridică la un număr de aproximativ 150,000 de doze pe săptămână pentru luna ianuarie. Este posibil sa se livreze a doua tranșă chiar la final de decembrie sau imediat după începutul lui ianuarie”, a declarat pentru Libertatea, medicul Valeriu Gheorghiță.

Primele 10.000 de vaccinuri vor ajunge în 10 spitale din România:

1. Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
2. București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“3. București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ (inclusiv secția externă modulară Pipera)
4. Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca
5. Constanța- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța
6. Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova
7. Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
8. Maramureș – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rustea”, Baia Mare
9. Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava
10. Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara

Unei persoane i se vor administra două doze de vaccin la interval de 21 de zile.

Cele trei etape ale vaccinării în România

Potrivit planului de vaccinare elaborat de autorități, în prima fază vor vaccinați lucrătorii din domeniile sănătății și social din sistemele public și privat, în cea de-a doua etapă urmează populația cu grad de risc și lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, iar în cea de-a treia etapă urmează populația generală.

Cum se va face programarea pentru vaccinare

Vaccinarea nu este obligatorie și este gratuită. Potrivit unui ordin aprobat miercuri persoanele care doresc să se vaccineze împotriva COVID-19 se pot programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcţiei de asistenţă socială din cadrul consiliilor locale, relatează Agerpres.

 
 

Urmărește-ne pe Google News