1 comentariu- Reporterii Libertatea au fost și la Arenă, sala de sport în care locuiesc, de aproape doi ani, sute de romi cărora le-au ars casele. Pentru mulți dintre ei e singurul „acasă” pe care-l cunosc.
În vârstă de 50 de ani, Csata Orsolya muncește ca jurnalistă de trei decenii, în Miercurea Ciuc. Într-o după-amiază de final de august, femeia ajunge în comunitatea de romi maghiari din strada Șumuleu 33, cu puțin timp înainte să înceapă furtuna.
Un bărbat ridică o locuință nouă din bârne de lemn, alături de un puști. La câțiva metri mai încolo, bucățile înnegrite ale unor case păstrează încă urma focului de acum aproape doi ani.
În 7 ianuarie 2021, aici a izbucnit un incendiu care a afectat o treime dintre cele 44 de case. Comunitatea a fost evacuată și a ajuns să trăiască într-o sală de sport luni în șir. Unii oameni au reușit să-și reconstruiască casele, dar peste 70 de persoane au stat acolo până de curând.
Autoritățile locale au adus pe 30 septembrie primele locuințe modulare pentru oamenii afectați de incendiu. Le-au instalat pe terenul unde au ars casele.
Orsolya neni!
Cei care se strâng mai întâi în jurul lui Orsolya sunt copiii.
Orsolya neni!, o strigă ei în maghiară. E echivalentul lui „tanti Orsolya” în română. Vor să o îmbrățișeze și să dea o tură cu bicicleta ei. Femeia scoate din rucsac niște periuțe de dinți și un sul de hârtii.
Se adună apoi în jurul ei și adulții din comunitate. Un bărbat tânăr, a cărui soție e însărcinată, îi povestește că de la primărie i-au transmis că trebuie să dărâme casa pe care a ridicat-o recent. Femeia îi ascultă cu seriozitate și încearcă să răspundă la fiecare întrebare. Când nu știe ceva, le spune că nu știe.
Nu a venit aici ca jurnalistă. De peste un an, Orsolya a devenit un fel de asistent social neoficial pentru comunitate. Dar nu îi place termenul ăsta. Preferă să spună că vine ca „prietenă”.
Prejudecățile. „Nu vor”
Înainte de incendiul din 7 ianuarie 2021, Orsolya nu a ajuns în cartierul de romi din Șumuleu 33. Nu îi știa pe oameni, dar avea prejudecăți despre ei.
„Înțelegeam că sunt săraci și că nu depinde totul de ei, dar aveam ideea că nu vor”, spune Orsolya.
Credea și ea, ca alții, că schimbarea în bine ține, în principal, de voința personală. Dacă vrei, poți. Dacă nu poți înseamnă că nu ai vrut suficient. În consecință, romii foarte săraci din Șumuleu 33 sau din alte comunități precare sunt așa pentru că nu își doresc mai mult. Nu vor.
„Nu vor să lucreze, vor numai ajutorul social, țipă, beau”, descrie ea imaginea pe care o avea despre romii din oraș.
Dar a înțeles, pe măsură ce i-a cunoscut pe oameni, că acel „nu vor” e un discurs simplist despre o realitate foarte complexă.
A mers zilnic la sala de sport să le citească povești copiilor
În noaptea incendiului, s-a dus la Arenă ca jurnalistă. Se aștepta la oameni care țipă, haotici, dezordonați. „M-am așezat pe un pat și m-am uitat la ei. Erau mai mult de 200 de oameni. Erau organizați. Plângeau, dar nu țipau”, își amintește Orsolya.
S-a întors a doua zi ca să le citească povești copiilor. „La început tot orașul a fost acolo și a vrut să ajute. Nu numai eu. M-am gândit la ce știu eu și cum aș putea să ajut. Știu să citesc, să scriu și să alerg”, povestește ea.
În următoarele luni s-a dus acolo zilnic cu o carte. „Cine vrea să asculte povestea?” Mai întâi au venit copiii, apoi și adulții. Au întrebat-o cine e, iar ea a început să afle lucruri despre ei.
„Îți dă putere alergatul”
Anul trecut, Orsolya și-a propus să organizeze antrenamente de atletism pentru adulții din comunitate, alergatul fiind marea ei pasiune. A vorbit cu o asociație să doneze adidași. S-a gândit că o să îi ajute pe oameni. „Eu știu că îți dă putere alergatul. Nu te lasă să intri în depresie. Trebuie să mă scol că am antrenament”, explică femeia.
Adulții nu au însă avut răbdare. „E greu să alergi când ești obosit”, spune Orsolya. În schimb, au venit copiii, care s-au dovedit foarte perseverenți.
De peste un an, are antrenamente cu ei de trei ori pe săptămână: marțea, joia și sâmbăta după-masa, pe o pistă de alergat de pe Aleea Copilului.
În total, sunt 50 de copii care participă la ele. 20 dintre ei vin de fiecare dată. Jumătate dintre ei locuiesc în sala de sport, jumătate în așezarea informală din Șumuleu 33. Aceștia din urmă vin pe jos câțiva kilometri ca să participe la antrenamente.
„Aici stă Dumnezeu?”
Alergatul e și un prilej să stea de vorbă cu copiii și cu adolescenții din comunitate, povestește Orsolya. Aceștia au întrebări despre menstruație, despre sexualitate, despre școală. Iar ea încearcă să le răspundă.
„Și despre Dumnezeu mă întreabă”, adaugă jurnalista.
Își amintește că i-a dus la un concert care s-a ținut într-o biserică romano-catolică. Majoritatea dintre ei fiind penticostali nu au mai fost într-un astfel de lăcaș. Copiii au întrebat-o dacă acolo stă Dumnezeu.
„Nu, Dumnezeu e peste tot. E chiar în inima noastră”, le-a răspuns.
Ei spuneau, nu, cu Dumnezeu nu poți vorbi. Numai cei aleși pot vorbi. Eu încerc să le spun că nu le știu pe toate, dar așa cred eu, că oricine poate vorbi cu Dumnezeu.
Orsolya:
Cum se formează o echipă
I-a dus pe copii la concerte de jazz, de vioară, la muzee, la ștrand. „Așa am devenit o echipă”, spune ea.
Însoțindu-i peste tot în oraș, a văzut cum sunt tratați diferit, în multe contexte sociale. La un concurs de biciclete desfășurat în parc, nu au fost lăsați să participe. La un concert, au fost rugați să stea în spate.
De fiecare dată, Orsolya a protestat. „De ce să nu stea în față?”.
Inițial s-a gândit că tinerii și copiii nu observă când sunt tratați diferit.
„Ba observă. Și se înfiripă un sentiment între noi. Nu răspund la ele (jigniri, n.r.), dar devin agitați între ei. Timp de 30 de minute nu mai pot cu ei. Și este normal”, spune Orsolya.
Dar simte că lucrurile se schimbă în bine. „Se întâmplă ceva. E din ce în ce mai bine. Anul trecut trebuia să fiu atentă mult mai mult”, povestește ea.
A reușit să îi angreneze și pe alții în proiectele cu copiii. Are doi „complici” în Belgia și în Elveția, care fac ore de engleză online cu copiii în fiecare luni, miercuri și vineri. Orele se desfășoară în biroul ei. În timpul ăsta, ea lucrează.
În fiecare duminică, îi duce pe 16 dintre ei la ore de înot, cu un antrenor. Orsolya e responsabilă de întreaga parte logistică. Aduce pentru fiecare dintre ei prosoape, ochelari de înot, gel de duș.
Care e diferența dintre copiii romi și neromi?
După un an de lucru cu copiii, e convinsă de un lucru.
„Nu e nicio diferență între copiii romi și cei neromi. Singura diferență e șansa cu care pornesc”, explică Orsolya.
În timp ce copiii din locuințe obișnuite își fac temele, copiii din ghetouri se luptă cu supraviețuirea. La propriu.
Nu au cum să se ducă la școală așa cum se duc alți copii, pregătiți. Mai ales iarna. Se duc cu încălțăminte proastă, nu au mâncat, stau în frig. Iarna trecută au stat în – 20 de grade. Cum să așteptăm să învețe în condițiile astea? Principala lor problemă e să mănânce și să nu înghețe.
Tanti Orsolya:
Nu au baie, nu au electricitate, sunt șobolani peste tot, e plin de noroi. Așa cum trăiesc copiii, au trăit și părinții lor. Cum să aștepți de la un copil care nu are nici măcar un dulap să fie organizat, se întreabă femeia. Sau de la un adult care nu are un act de identitate, ci doar un document provizoriu, să fie un cetățean „civilizat”, „liniștit”, care își găsește un loc obișnuit de muncă.
Își amintește că, la una dintre competiții, un băiat rom foarte talentat a ieșit al doilea. Orsolya se aștepta fie primul. „Când a terminat, l-am întrebat ce s-a întâmplat. «Nu mă înțelegeți? Eu nu am voie să depășesc un alb»”, i-a răspuns puștiul. „E un concurs, ai tot dreptul!”, l-a motivat Orsolya.
La o competiție recentă din Miercurea Ciuc, copiii pe care îi antrenează au luat locurile 1 și 3 în categoria open (împreună cu adulți), iar în grupa de vârstă 14-18 ani au luat locurile 1, 2 și 3.
Acești copii ar fi capabili de orice, dacă ar avea condiții să se ducă la școală, dacă ar putea trece iarna fără teama că o să înghețe. Unul dintre copii mi-a spus, Orsolya neni, noi mâncăm și animale moarte când nu avem ce mânca.
Orsolya:
Uneori seara se pune în pat cu vinovăție la gândul că ea stă într-o cameră caldă, în timp ce copiii locuiesc în condiții mizere.
Amenințări, după ce a trimis o scrisoare publică unui preot
În martie anul trecut, Orsolya i-a trimis o scrisoare publică unui prelat din oraș care a avut mai multe comentarii la adresa romilor rămași fără case în urma incendiului: că autoritățile cheltuie degeaba banii pe ei, că romii sunt privilegiați față de alți oameni nevoiași din oraș.
Orsolya i-a scris despre responsabilitatea uriașă pe care o are ca preot, l-a invitat să stea de vorbă cu oamenii din sala de sport. I-a spus că romii nu sunt o mulțime identică, sunt oameni diferiți, cu greșeli, slăbiciuni, speranțe, „la fel ca noi toți”.
În urma scrisorii, a primit mai multe amenințări. „Nu uita ziua în care lovești un preot!”, i-a scris cineva. I s-a spus că e proastă, că romii ar trebui împușcați, „știm pe unde alergi”. Comentariile preotului oglindesc părerile multor oameni din oraș, spune ea. Dar sunt și oameni care nu văd lucrurile așa.
Au fost mai mult de 2.000 de persoane care au ajutat-o, povestește Orsolya. „Vine cineva la antrenament și aduce o pungă cu mere, o pungă cu napolitane pentru copii. Sau mă sună cineva că are bilete la un concert. Sau am dulapuri de care nu am nevoie, găsești pe cineva care are nevoie?”
„Sunt mulți oameni buni, dar le e frică de ură”, explică Orsolya. Așa că se ascund când ajută. Preferă să o facă în privat, să nu fie văzuți de vecini, de cunoscuți.
Femeia nu primește bani pentru copii. Anunță, de exemplu, că aceștia au nevoie de 10 perechi de adidași și întreabă cine vrea să-i cumpere. „Eu pun în coșul Decathlonului ce vreau să cumpăr. Și cineva plătește.”
„Nu eu sunt importantă”
La plecarea din cartierul romilor din Șumuleu, Orsolya îi lasă bicicleta unuia dintre puștii de acolo. „Mi-o aduci tu, da?”.
Se îndreaptă spre Arenă, locul intrat pe harta ei zilnică de aproape doi ani.
Fiul ei i-a spus să nu se mai implice atât de mult, „să fie mai liniștită”. Autoritățile i-au spus că „se dă erou”. Orsolya insistă că nu ea e importantă, că nu despre ea e vorba.
Însă planurile ei sunt pe termen lung. Zilele acestea a aflat că a câștigat o finanțare ca să organizeze cursuri de robotică pentru copii. „Vom ține cursuri de robotică, matematică, comunicare și logică pentru copii. Sunt așa de bucuroasă”, spune ea.
„Nu mai pot acum (să mă opresc, n.r.). Cu acești copii vreau să ajungem la facultate. Și vom ajunge”, adaugă Orsolya.