Edilul a fost întrebat când se dă drumul la căldură în București, după temperaturile scăzute din ultimele zile.

„Da, a început. Deci, conform legii, în momentul în care avem trei nopţi, începem furnizarea agentului termic”, a spus Nicuşor Dan, precizând că de astăzi începe furnizarea căldurii către bucureşteni.

De asemenea, întrebat dacă există probleme în Bucureşti şi câte blocuri ar putea să nu aibă căldură, primarul a arătat că „pe parcursul iernii vor fi probleme, aşa cum au fost, dar vor fi ceva mai puţine decât iarna trecută”.

„Avem o ameliorare de la iarnă la iarnă şi o să mai fie probleme. În zonele în care noi am schimbat (…) Anul acesta, la 1 septembrie, eram la 45 de kilometri conductă magistrală schimbată. Probabil că până la sfârşitul anului o să fim la cei 70. În toate zonele în care conducta este nouă, eliminăm avarii. De exemplu, pe Mihai Bravu am avut anul trecut aproximativ 60 de avarii, alea nu vor mai fi, că e nouă conducta”, a subliniat primarul.

Când se dă drumul la căldură în București, potrivit legii

Începerea perioadei de încălzire pentru locuitorii legați la sistemul centralizat depinde de temperatura exterioară, se arată în Hotărârea Guvernului nr. 425/1994 privind aprobarea Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei termice.

Concret, căldura este pornită după ce trec trei zile consecutive în care temperatura medie zilnică, în intervalul orar 18:00-06:00, este de +10 grade Celsius sau mai mică.

„Începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 18,00 – 6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de + 10GC sau mai mici, iar oprirea încălzirii se face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește + 10GC, între orele 18,00 – 6,00”, este explicat în actul normativ.

Obligațiile Asociațiilor de proprietari

Asociaţiile de proprietari trebuie să se asigure că instalaţiile interioare de alimentare cu energie termică sunt funcţionale şi că sunt finalizate lucrările, inclusiv aerisirea caloriferelor.

Asociaţiile care doresc amânarea furnizării pot solicita acest lucru în scris, prin reprezentanţii legali, la registratura instituţiei din strada Cavafii Vechi nr.15, la secţiile de termoficare de sector, sau prin e-mail la adresa relatii@cmteb.ro.

Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează pentru soluţionarea problemelor apărute în teren.

Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert.

 
 

Urmărește-ne pe Google News