Cel mai bine este să ai scaun dimineaţa, iar asta din două motive:

  1. Trezindu-ne dimineaţa, întreg organsimul revine în activitate, inclusiv intestinele. Astfel, ele încep să se contracte după o noapte de odihnă
  2. Al doilea motiv pentru care dimineaţa este perfectă pentru a face treaba mare este faptul că, majoritatea oamenilor tinde să ia micul dejun imediat după ce se trezesc, ceea ce poate stimula contracţiile colonului, mai ales dacă la micul dejun se consumă o cafea sau două.

Un profesor de la Universitatea din Michigan, William Chey, specialist in gastroenterologie spune că în cazul în care nu eşti o persoană matinală, asta nu înseamnă că nu îţi faci nevoile când ar trebui. „Nu este o regulă, dar oamenii care obişnuiesc să meargă la toaletă pentru treaba mare la aceeaşi oră în fiecare zi, vor avea mai mult de câştigat pe termen lung, reglându-şi astfel procesul de digestie”, spune Chey.

Regularizarea de care vorbeşte specialistul are numeroase beneficii, pe care le vom aminti, fără falsă pudoare în cele ce urmează!

  • nu veţi simţi nevoia de a evacua gazele atât de des ca înainte
  • nu veţi avea crampe stomacale
  • veţi experimenta un proces de evacuare fără dureri sau eforturi

Este adevărat că momentul în care colonul dumneavoastră vrea să evacueze depinde şi de programul meselor, ce mănânci şi ce bei şi de cât de activ eşti ca persoană.

Concluzia?

Dimineaţa este un moment propice pentru treaba mare, mai ales dacă reuşeşti să faci asta în mod regulat, altfel, orice moment al zilei este bun, câtă vreme colonul îşi îndeplineşte sarcina!

 

Citeşte şi Aplicaţia care te anunţă când să faci treaba mare

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News