Fostul manager al Spitalului Bagdasar-Arseni din Capitală, condamnat în 2017 pentru luare de mită, era omul de legătură între același spital și Ministerul Sănătății după numai doi ani.

În 2019, în timp ce își ispășea pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare, suprapusă unei perioade de interdicții de 5 ani de a ocupa o funcție de conducere, Bogdan Păltineanu lucra împreună cu Ministerul Sănătății într-un proiect cu Banca Mondială. Scopul final: realizarea unui centru de mari arși la Bagdasar-Arseni, tocmai spitalul de unde fusese săltat de procurori când era manager.

Bogdan Păltineanu a fost reținut de DNA pe 9 iunie 2016. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că fusese acuzat că a luat mită între 5% şi 10% din valoarea unor contracte pentru reactivi de laborator şi truse de diagnostic, unele fiind încheiate inclusiv cu firmele lui Dorin Cocoș. Unele fapte fuseseră comise când Păltineanu era manager al Institutului Ana Aslan din Capitală, de unde, în 2015, a trecut la Bagdasar.

În 2017, fostul manager Păltineanu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și a primit interdicție de 5 ani „de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată”.

Decizia a fost luată de Curtea de Apel București.

Păltineanu a continuat și după condamnare să lucreze în Spitalul Bagdasar-Arseni.

Bogdan Păltineanu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare | Foto: Inquam Photos

Primea corespondența de la Minister

Deși fără o funcție oficială la început, Păltineanu se regăsește în e-mailurile schimbate de spitalul de urgență din sudul Capitalei și Ministerul Sănătății, în 2019. Adică la doi ani după ce primise condamnarea de 3 ani cu suspendare. 

Reprezentanții Ministerului Sănătății îi trimiteau e-mailuri legate de o investiție făcută cu bani de la Banca Mondială, pentru proiectul privind centrul de mari arși de la Bagdasar-Arseni. Păltineanu urma să le trimită mai multe documente italienilor care câștigaseră contractul de proiectare.

Unul dintre aceste e-mailuri a intrat în posesia ziarului Libertatea.

„Bună ziua, dl dr Păltineanu. Am rugămintea să ajutați proiectantul cu documentele solicitate mai jos.

De asemenea vă rugăm să ne comunicați în ce stadiu se află evaluarea st de prefezabilitate”, este e-mailul venit pe 5 noiembrie 2019 pe adresa personală a lui Păltineanu. Trimis și către adrese oficiale, cum ar fi a managerului de la Bagdasar ori adresele firmei italiene, însă în capul listei era Păltineanu.

Apare în documente drept coordonator ATI

Sursele Libertatea spun că Păltineanu „a continuat să fie omul din umbră” la Bagdasar și după condamnare. Iar de anul trecut, din pandemie, apare și pe poziții oficiale.

În 2021, el apare în documentele Spitalului Bagdasar-Arseni pe o funcție de șef, „coordonator administrativ ATI”, fiind numit inclusiv în comisii de verificare în cadrul spitalului.

Asta deși, spun sursele ziarului, Anestezia și Terapia Intensivă de la Spitalul Bagdasar au un alt șef. „E pus șef peste șef, să aibă și el o funcție oficială”, afirmă acestea.

120 de zile de muncă în folosul comunității a primit Păltineanu în cadrul Societății Medicale Sf. Cuvioasa Paraschiva – Voluntari sau în cadrul Direcției de Asistență Educațională – Voluntari.

Spitalul Bagdasar-Arseni din București

„Am fost nominalizat prin ordin de ministru!”

Contactat de Libertatea, Păltineanu nu neagă implicarea în proiectul Ministerului Sănătății, dar spune că a fost nominalizat prin ordinul ministrului Sorina Pintea.

Libertatea: Domnule Păltineanu, aveați vreo funcție la Spitalul Bagdasar în anul 2019?
Bogdan Păltineanu: Nu, nu aveam nicio funcție.

Vă întreb asta pentru că apăreți într-o corespondență între spital și minister. Ministerul vă cere anumite lucruri în legătură cu construcția unui centru de arși.
– Ca angajat al spitalului. 

Erați într-o perioadă de 2 ani în timpul condamnării la 3 ani cu suspendare.
– Nu răspundeam într-o calitate oficială. 

Dar de ce se adresau către dumneavoastră și nu către managerul spitalului?
– Eram simplu membru al unei comisii de acceptare pentru centrul de mari arși. Nominalizat prin ordin de ministru. Era doamna Sorina Pintea ministru atunci. Eram membru într-o comisie, nu avea niciun caracter oficial. 

Sorina Pintea | Foto: Hepta

Acum sunteți coordonator ATI.
– E o funcție administrativă. E prea pretențioasă formularea de coordonator. Sunt un fel de ajutor al șefului de secție. O funcție onorifică, un fel de ajutor.

Deși apare coordonator, sunteți de fapt subordonatul șefului ATI.
– Da, nu e o funcție remunerată.

Dar vi se părea moral să fiți acolo în 2019, după ce ați fost condamnat?
– Nu are nicio legătură una cu cealaltă. Eram într-o comisie pe parte de fluxuri medicale, n-are treabă cu condamnarea mea pe partea de corupție. Asta înseamnă că nu mai pot lucra?

Libertatea a luat legătura cu fostul ministru Sorina Pintea, dar aceasta nu a dorit să comenteze subiectul. Nici managerul spitalului Bagdasar nu a răspuns solicitărilor ziarului.

Foto: Inquam Photos

Urmărește-ne pe Google News