Black Friday, cel mai mare eveniment de shopping al anului, va avea loc în data de 12 noiembrie la eMAG, cel mai mare retailer online din țară, potrivit unui comunicat al companiei. Ceea ce încă nu se știe este la ce oră începe Black Friday 2021 la eMAG!

Din cauză că este cea mai mare companie de profil din România ceilalți retaileri setează Black Friday concomitent cu eMAG.

Anul acesta, clienții vor avea parte, mai mult decât oricând, de categorii noi de produse în ofertă și de livrare flexibilă, la orice oră din zi și din noapte, în rețeaua easybox, care s-a dezvoltat accelerat în ultimii doi ani, de la 200 de unități în octombrie 2019 la 2.000 în octombrie 2021.

eMAG:

Ce oferte are eMag de Black Friday 2021

Pentru Black Friday 2021, eMAG spune că estomează vânzări de 615 milioane de lei. Au 4,5 milioane de produse în stoc, iar eMAG a ajuns la 250.000 metri pătrați de depozite, de 4 ori cât Casa Poporului.

2.200

de lei este suma medie alocată pentru achiziții de Black Friday 2021 de către un român interesat de eveniment

Iată câteva cantități pregătite pentru vânzare:

  • 75.000 de televizoare
  • 130.000 de smartphone-uri și gadget-uri
  • 30.000 laptopuri
  • 35.000 frigidere și mașini de spălat
  • 250.000 de electrocasnice mici
  • 500.000 de produse fashion
  • 300.000 de parfumuri și cosmetice
  • 600.000 de jocuri și jucării
  • 600.000 de articole pentru casă și grădină
  • 150.000 de articole pentru sport și echipament sportiv
  • 40 de tone de cafea
  • 100.000 de sticle de băuturi alcoolice
  • 150.000 de produse și echipamente medicale
  • 1 milion de scutece (eu probabil voi comanda 500, să fie)

Produse speciale:

  • Peste 47.000 de nopți de cazare în România și în afara țării
  • Peste 80.000 de litri de combustibil
  • Peste 5.000 de vouchere pentru bilete de avion, reduse cu 50%
  • Peste 27.000 de kilograme de carne de porc
  • Pachet de 12 sticle Jameson cu ciubăr la preț de 4.999 de lei
  • Autorulote pentru noi experiențe
  • Închirieri rulote, mașini, servicii taxi și car sharing
  • Abonamente de telefonie
  • Servicii medicale
  • Monede și lingouri de aur
  • Ceasuri și bijuterii de lux
  • Cursuri și experiențe inedite

Creșterea plăților cu cardul

Anul acesta compania se așteaptă la creșterea plăților cu cardul, diversificarea coșului de cumpărături cu produse din mai multe categorii și creșterea comenzilor la easybox.

Anul trecut, nouă din zece români știau ce este Black Friday, iar mai mult de 54% dintre aceștia își propuseseră să cumpere cel puțin un produs la ofertă, potrivit companiei de cercetare Kantar România.

Festival de cumpărături

Sărbăroarea „Black Friday” (Vinerea Neagră – n.r.) a apărut în anii 60, desemnând ziua de debut a cumpărăturilor pentru sărbătorile de iarnă.

Aceasta este prima zi de după Ziua Recunoștinței (Thanksgiving Day), care se sărbătorește în Statele Unite în a patra joie din luna noiembrie. Astfel, adevăratul Black Friday are loc în ultima vineri din luna noiembrie.

Lunea de după Black Friday este „Cyber Monday”, când retailerii americani oferi și mai multe reduceri.

eMAG este compania care a demarat prima oară Black Friday în România, în anul 2011.

Compania a înregistrat anul trecut 12,4 milioane de vizite pe site-ul său.

În primul minut de la start s-au comandat 8.260 de produse, iar comanda cu cele mai multe produse a fost plătită online cu cardul și a conținut 97 de produse distincte din categorii precum băcănie, băuturi și produse pentru îngrijirea locuinței.

Comanda ridicată în cel mai scurt timp s-a înregistrat la easybox, la doar 7 minute de la încărcare, chiar în ziua de Black Friday.

Extindere

eMAG mai deține și retailerul de modă Fashion Days, retailerul de electronice PC Garage, compania de curierat Sameday, service-ul Depanero și firma de livrări Tazz.

De asemenea, eMAG deține Extreme Digital, un retailer similar în Ungaria și are prezență și în Polonia și Bulgaria.

eMAG este controlat de către grupul sud-african Naspers în proporție de circa 20% și de omul de afaceri român Iulian Stanciu, cu aproximativ 20% din titluri.

Stanciu mai deține și retailerul de electronice Flanco și distribuitorul Network One Distribution (NOD). La rândul său, acesta din urmă deține brandul de biciclete Pegas, frigiderele Fram sau televizoarele Horizon.

Principalii competitori ai eMAG sunt Altex/Media Galaxy și Flanco în domeniul electronicelor și Kaufland, Auchan, Carrefour în privința retailerilor generaliști.

Naspers și Prosus, doi giganți

Naspers este un gigant în domeniul internetului. Acesta controlează grupul Prosus, listat pe bursă în Olanda, la Amsterdam. La rândul său, Prosus este cea mai mare companie europeană de tehnologie.

Aceasta deține o 28,9% din acțiunile gigantului chinez Tencent, dar și site-ul de licitații Olx, compania de plăți PayU și are acțiuni și la platformele de livrare de mâncare iFood, Delivery Hero și Swiggy.

Prosus mai controlează și 28% din grupul rus Mail.ru, proprietarul Vkontakte, supranumită „Facebook-ul Rusiei”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News