Când muzica poate să devină terapie. De la femeia împușcată în cap până la rolul muzicii în perioada de după atac cerebral

În urmă cu 10 ani, Gabrielle Giffords, o membră a Congresului american, a fost împuşcată în cap. Glonţul i-a trecut pe lângă ochiul stâng, prin partea stângă a creierului şi a ieşit prin spatele craniului.

Rana devastatoare i-a schimbat viaţa lui Giffords pentru totdeauna. 

Un deceniu mai târziu, Giffords şi-a revenit mult peste orice aşteptări, iar povestea uimitoarei sale recuperări include un terapeut muzical, care a ajutat-o să-şi găsească din nou vocea. Este o poveste despre abilitatea creierului uman de a se vindeca după cele mai oribile traume. 

Când un glonţ trece prin creier, lasă daune incalculabile structurilor cerebrale. Glonţul nu distruge doar ţesutul pe care îl întâlneşte în cale, ci rupe şi conexiuni neuronale vitale şi provoacă inflamaţie pe măsură ce creierul reacţionează la traumă. Pe măsură ce creierul începe să se vindece, totuşi, este capabil să creeze conexiuni noi. 

Recomandări

Un posibil scenariu în războiul dintre Rusia și Ucraina. Sergiy Gerasymchuk, expert ucrainean în securitate: „Numai epuizarea ambelor părți poate duce la o încetare viabilă a focului” | Interviu

Când Giffords s-a trezit după incident, era parţial paralizată şi nu putea vorbi. Înţelegea ce spuneau alţii, ceea ce însemna că vorbirea şi centrii limbajului nu erau pierduţi ireversibil. Dar cum îi putea fi reantrenat creierul, ca să poată vorbi din nou?

Felul uimitor în care creierul nostru procesează muzica i-a permis terapeutei muzicale Meaghan Morrow să o ajute pe Giffords să înveţe iar să vorbească, conform unui amplu articol din Psychology Today. 

Uităm cuvinte, dar ne amintim versuri

Versurile sunt procesate cu acei centri de limbaj din emisfera stângă, dar sunetul şi muzica sunt interpretate în emisfera dreaptă. Hipocampusul, localizat în centru, controlează memoria, inclusiv versurile pieselor. De aceea, avem deseori probleme încercând să ne amintim un cuvânt comun, dar ne putem aminti fiecare vers dintr-o piesă pe care dansam în liceu.

Specialiştii în neuroştiinţe au observat, de acum multă vreme, că mulţi indivizi cu afazie (tulburare prin care se pierde capacitatea de a vorbi) sunt, paradoxal, apţi să cânte piese, chiar dacă ei nu mai pot forma aceleaşi cuvinte altfel. 

Recomandări

Guvernul Colectiv. La nouă ani de la tragedie, demisionarul Victor Ponta și colegii lui de cabinet sunt în continuare în prim-planul politicii

Terapia prin muzică a jucat un rol vital în recuperarea lui Giffords. Şi ea a cântat înainte de a mai putea rosti orice cuvânt. 

Aşezând cuvânt după cuvânt pe melodie şi ritm, Giffords a reînvăţat să vorbească, luând calea mai puţin bătătorită pentru a ajunge la destinaţie. „Muzica este celălalt drum pentru a recăpăta limbajul”, spune Meaghan Morrow, terapeuta de la Spitalul Memorial Hermann din Houston, care a ajutat-o pe Giffords. Specialista compară acest proces cu o rută alternativă pe autostradă.

„Când nu mai poţi merge drept înainte pe aceeaşi cale, poţi să ieşi şi să ocoleşti, pentru a ajunge unde vrei să ajungi”, explica Morrow, într-un interviu pentru ABC News.

Compoziţii pentru tratat delirul în terapia intensivă

Când medicul Babar Khan, cercetător la Institutul Regenstrief, a început să studieze delirul, în urmă cu şapte ani, acesta încerca să găsească un medicament care să calmeze agitaţia, lipsa atenţiei şi halucinaţiile care caracterizează această tulburare. 

Recomandări

Maia Sandu obține o victorie a la Pirus: o victorie importantă care anunță un an foarte greu

Delirul este comun în unităţile de terapie intensivă, zonă în care lucrează şi Khan la Şcoala de Medicină a Universităţii Indiana.

În anii 2000, Khan a coordonat două studii pentru antipsihotice, dar niciunul din medicamente nu funcţiona pentru delir. Aşa că a început să caute intervenţii mai holistice, a spus el pentru PNS. Şi-a amintit că văzuse nişte dovezi, obţinute din evaluări ale anxietăţii şi expunerii la sedative la pacienţii spitalizaţi, dovezi care sugerau că muzica poate nu doar să liniştească anxietatea în terapia intensivă, dar poate inclusiv să ajute cu managementul durerii.

Plecând de-aici, Khan a început să cerceteze muzica drept alternativă la intervenţiile farmaceutice. Recent, Khan a fost unul dintre coordonatorii unui studiu-pilot ce folosea muzica pentru a trata delirul la pacienţii ventilaţi mecanic în unităţile de terapie intensivă. El a arătat că muzica clasică, cu tempo încet, relaxant, reducea numărul de zile cu delir la aceşti pacienţi.

Acesta este unul dintre numeroasele proiecte prin care sunt căutate dovezi ştiinţifice solide că muzica poate fi o terapie medicală – un lucru cunoscut de multă vreme anecdotic.

Numeroase culturi au folosit de secole întregi muzica în vindecare. Chiar dacă dovezile sunt limitate încă, un corp tot mai mare de cercetare investighează potenţialul pentru sănătate al muzicii. Şi există o tendinţă recentă de a investi tot mai multe fonduri în acest câmp de cercetare.

În 2019, iniţiativa Sound Health, un parteneriat între institutele naţionale de sănătate publică din SUA şi Centrul John F. Kennedy pentru Arte Performative din Washington, a alocat 20 de milioane de dolari în granturi de cercetare pe o perioadă de 5 ani, pentru cercetări privind impactul muzicii asupra corpului şi creierului.

Cu ajutorul acestor granturi au început să se adune tot mai multe dovezi ştiinţifice despre beneficiile terapeutice ale muzicii în tulburări precum AVC sau Parkinson. 

Un acordaj fin

„Ascultăm muzică prin muşchii noştri”, scria cândva Nietzsche. Omul experimentează muzica şi fizic, şi emoţional.

Intersecţia dintre muzică şi medicină se întinde în mai multe discipline, de la neuroştiinţe şi cercetarea clinică.

„Arta şi sănătatea au fost legate de la bun început”, scria psihobiologa Daisy Fancourt în cartea sa din 2017, „Arts in Health”.

În urmă cu 35.000 de ani, când oamenii începeau să picteze siluete de animale pe pereţii peşterilor, şamanii foloseau flauturi din oase şi tobe din piele de animale în vindecare, precum şi în ritualurile de înmormântare. 

În secolul XX, muzicienii şi-au pus „mantii” de vindecători după Primul Război Mondial, cântând pentru soldaţii răniţi în spitalele pentru veterani.

În deceniile care au urmat, muzicienii din spitale şi-au dezvoltat un sistem de acreditare şi au devenit cunoscuţi ca terapeuţi muzicali, pe măsură ce îşi personalizau tot mai mult munca pentru pacienţi care sufereau de diferite afecţiuni. 

Astăzi, în SUA, terapeuţii muzicali lucrează în spitale, în azile, în ambulatorii, unde fac, de obicei, parte dintr-o echipă interdisciplinară alături de medici, neurologi şi psihologi.

O analiză din 2020, publicată în Journal of Music Therapy, cerceta experienţele calitative ale terapiei muzicale ghidate cu psihedelice. 

Când îi cânţi creierului

În ultimii 15 ani, pe măsură ce laboratoare din toată lumea au studiat cum creierul procesează muzica, unii neurologi şi experţi în neuroştiinţe cognitive au început să se concentreze pe potenţialul muzicii de a trata afecţiuni neurologice. 

Pe măsură ce aceşti specialişti în neuroştiinţe au pătruns într-un câmp anterior dominat de terapeuţi muzicali, studiile mai noi au fost concepute mai riguros – practic, ca şi alte forme de cercetare medicală. Dar studiile sunt încă puţine şi prea mici pentru a demonstra fără echivoc efectele intervenţiilor muzicale. 

Neuropsihologul Simone Dala Bella, codirector la laboratorul BRAMS al Universităţilor Montreal şi McGill din Canada, este unul dintre cercetătorii care încearcă să facă studii riguroase pe efectele terapeutice ale muzicii.

Dala Bella investighează mecanismele cerebrale şi cognitive de la baza felului în care percepem muzica şi cum reacţionează oamenii la muzică prin mişcare. 

Dala Bella se concentrează pe pacienţii cu tulburări de ritm, cum apar şi în boala Parkinson. 

Încă din anii 40, clinicienii observau că mersul pe ritmul unui metronom sau al muzicii îi poate ajuta pe pacienţii cu Parkinson să se stabilizeze şi să evite riscul de cădere. Dar nu ştim încă suficient de bine care sunt mecanismele din spatele acestui fenomen de ritm.

Într-un studiu din 2017, Dala Bella şi colegii lui arătau cum un test simplu de ritm, folosind ţinerea ritmului cu ajutorul degetelor, poate prezice ce pacienţi pot beneficia de tratamentul mersului pe metronom. 

Pacienţii care puteau să bată cu degetele pe bătăile din ritmul unei piese muzicale erau cu cele mai mari şanse să beneficieze de această terapie.

Înainte de acest studiu, existau mai multe ipoteze contradictorii privind felul în care boala Parkinson afectează mersul normal, ritmic al individului. 

Explicaţia clasică din neurofiziologie este că boala afectează ganglionii bazali, un sistem de circuite neuronale din creier. Ganglionii bazali, în asociere cu o reţea complexă ce implică cerebelul şi regiuni corticale, calibrează, în mod normal, simţul de ritm al unei persoane. 

Afectarea ganglionului bazal poate să ducă la pierderea abilităţii de a regla intern ritmul. De aceea, muzica ar putea, explică Dala Bella şi alţii, să aprindă ganglionii pentru a le reactiva funcţia de „ţinere” a ritmului, în anumite cazuri restaurând mersul normal.

Cercetătorii explică faptul că, deşi ganglionii bazali erau afectaţi, aceştia nu erau atât de afectaţi, încât circuitele să nu poată fi reactivate prin stimularea externă.

Muzica, în recuperarea după un atac cerebral

Muzica ar putea şi ameliora simptomele altor tulburări neurologice. Într-un studiu-pilot, care va fi publicat în prima parte a anului 2021, clinicianul Gottfried Schlaug, de la şcoala de medicină a Universităţii din Massachusetts, testează dacă o anumită formă de cântat – numită terapie prin intonare – îi poate ajuta pe pacienţi să se recupereze după un AVC localizat în partea stângă a creierului. 

În studiul lui Schlaug sunt cuprinşi pacienţi la care un cheag de sânge a afectat regiunea creierului responsabilă pentru operaţiunile vocal-motorii, aşa cum glonţul afectase capacitatea de a vorbi a politicianei Giffords.

Pacienţii cântau propoziții simple precum „Mi-e foame”, într-un tipar care alterna registre joase şi înalte, în vreme ce simultan ţineau ritmul cu mâna stângă – neafectată de AVC.

RMN-ul funcţional (o tehnică modernă de imagistică), spune Schlaug, pentru PNAS, arată, de asemenea, schimbări masive în emisfera dreaptă a creierului după sesiuni terapeutice repetate. 

Aceste schimbări includ o activitate sporită şi mai multă conectivitate între regiunile emisferei drepte implicate în funcţiile vocal-motorii şi de vorbire. „Nu doar că terapia le activa mai mult, dar le şi făcea să comunice mai mult”, spune Schlaug.

Imagistica arată şi o creştere a materiei cenuşii în anumite regiuni ale emisferei drepte a creierului, după terapie, ceea ce sugerează că, prin practică, centrii din emisfera dreaptă construiau mai mulţi neuroni şi mai multe celule de suport.

În prezent, sunt în derulare în jur de 60 de studii clinice folosind terapie prin muzică pentru pacienţi cu boli neurologice. 

Deşi a crescut interesul pentru această zonă, dovezile rămân încă puţine, pentru că majoritatea terapiilor de intervenţie muzicală au fost dezvoltate de terapeuţi muzicali complet independent de domeniul neuroştiinţelor şi înainte să existe noţiunea de studii clinice cu control. „Acum încercăm să le aducem din nou împreună”.

Schlaug:

Încet, dar sigur însă, se adună tot mai multe dovezi. Anul trecut, un studiu publicat de Colegiul American al Cardiologilor arăta că pacienţii care suferiseră episoade de angină pectorală după un atac de cord aveau niveluri mult mai mici de anxietate şi durere dacă ascultau muzică timp de 30 de minute pe zi.

Muzica la copiii cu ADHD

La copiii cu ADHD (tulburare de deficit de atenţie), terapia muzicală sporeşte atenţia şi concentrarea, reduce hiperactivitatea şi dezvoltă abilităţile sociale.

Cercetările mai sugerează că muzica plăcută creşte nivelul de dopamină în creier. 

Acest neurotransmiţător, responsabil pentru reglarea atenţiei, pentru memoria activă şi pentru motivaţie, se găseşte în cantităţi limitate în creierele persoanelor afectate de ADHD.

„Muzica împarte aceleaşi reţele neuronale cu alte procese cognitive”, explică Patti Catalon, un terapeut muzical în afecţiuni neurologice la Music Works Northwest, o organizaţie non-guvernamentală din Seattle.

„Prin imagistica cerebrală, putem vedea cum muzica aprinde lobii din stânga şi dreapta. Scopul terapiei muzicale este să fortifice în timp aceşti muşchi cerebrali activaţi, pentru a ajuta funcţia cerebrală în ansamblu”.

Muzica îi ajută pe copiii cu ADHD şi pentru că furnizează o structură. 

Muzica este ritm, ritmul este structură, iar structura linişteşte creierul unui om cu ADHD, care se străduieşte să se menţină pe o cale liniară. 

„Muzica există în timp, are un început clar, mijloc şi final”, explică şi Kirsten Hutchinson, alt terapeut muzical. „Această structură ajută un copil cu ADHD să planifice, să anticipeze şi să reacţioneze”.

Alte beneficii ale muzicii ca terapie

Să înveţi şi să cânţi o piesă muzicală poate să îmbunătăţească abilităţile de memorie, coordonare, lectură, înţelegere şi matematice, precum şi să antreneze responsabilitatea şi perseverenţa. 

De exemplu, o persoană poate găsi teme şi semnificaţii în versuri şi poate să vină cu versuri alternative care se aplică vieţii şi experienţei sale. Asta o poate ajuta să îşi găsească și cuvintele care să reprezinte sentimentele sale, dacă îi este dificil să se exprime altfel.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro