„Așa cum arată și actualizarea estimărilor pentru intervalul 12 august – 9 septembrie, vorbim de următoarele săptămâni din luna august și anume 12-18 august, 19-25 august și chiar 26 august-2 septembrie, debutul toamnei, pe o probabilitatea foarte ridicată ca fiecare săptămână să fie mai caldă decât în mod obișnuit (…)”, a explicat Elena Mateescu, la Digi 24.
Totodată, aceasta a avertizat că debutul toamnei, arată, până la finalul primei decade din septembrie, că „vom avea o săptămână mai caldă decât în mod obișnuit, și din păcate, semnalul pentru cantități deficitare în continuare”.
Fiecare lună doboară un record
„Vara 2024 are toate șansele să fie cea mai călduroasă vară din istoria măsurătorilor meteorologice, având în vedere că deja prima lună de vară, iunie, a fost cea mai caldă lună iunie din istorie, de asemenea și luna iulie, a egalat recordul din 2012, fiind cele mai călduroase luni iulie din istorie. Cu siguranță, iată, semnalul pentru luna august va putea face ca vara 2024 să fie cea mai caldă din istorie. Deja putem să confirmăm, și deja constatăm, din păcate, în statistica meteorologică, că fiecare lună, anotimp sau an doboară recordurile înregistrate anterior, astfel încât, tiparele de vreme extremă vor deveni, din păcate, tipare normale în viitor”, a precizat șefa ANM.
Sâmbătă, 10 august, conform ANM, vremea va fi călduroasă în regiunile vestice şi sudice, local caniculară în sudul Olteniei. Indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi, pe arii restrânse în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 şi 35 grade Celsius, iar cele minime, între 10 și 11 grade Celsius în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 22… 23 grade Celsius pe litoral. Înnorări temporare vor fi mai ales după-amiaza, când pe arii restrânse se vor înregistra ploi de scurtă durată, în special în zona Carpaţilor Orientali şi în Dobrogea. În București, temperatura maximă va fi de 32… 33 grade, iar cea minimă, de 17…19 grade Celsius.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
PS92234 • 11.08.2024, 05:40
Rumania nu va scapa niciodata de canicula doar 2 luni pe an , dar pentru asta sunt aere conditionate in magazine *** de telifon , si nu de aifon .
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.