UPDATE 29 iunie. Au fost publicate rezultatele la Evaluarea Națională 2021.

Elevii care nu au putut participa la probe din cauza condițiilor sanitare sau din alte motive medicale pot susține evaluarea în etapa specială, conform calendarului aprobat.

Absolvenții claselor a VIII-a au susținut în această săptămână probele la disciplinele limba și literatura română, matematică, iar un mic procent, al minorităților naționale, la limba maternă.

Când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2021

Rezultatele la Evaluarea Națională 2021 vor fi afișate marți, 29 iunie (până la ora 14:00), pe site-ul oficial edu.ro și la fiecare instituție de învățământ în parte.

Cei nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații în perioada 29 iunie 2021 (16:00 – 19:00) – 30 iunie 2021 (8:00 – 12:00), inclusiv online.

În perioada 30 iunie – 4 iulie 2021 are loc soluționarea contestațiilor.

Potrivit metodologiei, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele inițiale. Dacă se observă o diferență mai mare de un punct, se numește o nouă comisie de evaluare, iar nota oferită de această a doua comisie va fi și cea finală.

Rezultatele finale vor fi anunțate în data de 4 iulie 2021.

  • 29 iunie 2021 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 29 iunie 2021 (16:00 – 19:00) – 30 iunie 2021 (8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor

Când are loc sesiunea specială la Evaluarea Națională 2021

Elevilor
li s-a măsurat temperatura cu termometrul non-contact, iar cei care
au avut o valoare mai mare de 37,3 grade Celsius nu au fost primiți
la examen.

În interior și în sala de examen a fost obligatorie purtarea măștii, iar elevii au avut la dispoziție și dezinfectant pentru mâini. Pentru elevii care nu au trecut testul termometrului și cei aflați în izolare ori care din motive medicale nu au putut să susțină probele se organizează o a doua sesiune de Evaluare Națională.

Calendarul etapei speciale a Evaluării Naționale 2021

  • 28 iunie – 2 iulie 2021 – Înscrierea la etapa specială a Evaluării Naționale (se pot înscrie numai candidații care, conform certificatului medical prezentat, nu s-au putut înscrie în perioada 7-11 iunie 2021)
  • 5 iulie 2021 – Limba și literatura română – proba scrisă
  • 6 iulie 2021 – Matematica – proba scrisă
  • 7 iulie 2021 – Limba și literatura maternă – proba scrisă
  • 9 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (ora 12:00) Depunerea contestațiilor (orele 14:00 – 20:00)
  • 10 – 11 iulie 2021 – Rezolvarea contestațiilor
  • 12 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale (după ora 12:00)

Media generală obținută de candidații care susțin Evaluarea Națională intră în alcătuirea mediei de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News