„Ultima discuţie pe care am avut-o în coaliţie şi aţi văzut şi dumneavoastră copreşedinţii coaliţiei, mă refer la Marcel Ciolacu şi la premierul României, au spus foarte clar că de la 1 ianuarie pensiile vor creşte. Noi, PSD, când ne-am făcut calculele şi am făcut acele propuneri pe masa coaliţiei, am luat în calcul cifre oficiale care sunt pe diferite site-uri de specialitate, mă refer la Comisia Naţională de Prognoză, INS, Ministerul Finanţelor, execuţia bugetară şi am ajuns la concluzia că pensiile ar trebui să crească de la 1 ianuarie cu cel puţin 10%”, a spus Marius Budăi.

El a precizat că și-ar dori un procent mai mare, dar a adăugat că trebuie „un echilibru între măsurile care vin în sprijinul mediului de afaceri, măsurile economice şi în tot ceea ce înseamnă pachetele sociale”,

Budăi a subliniat că în prezent se lucrează în coaliţie la construcţia bugetului, iar când va fi luată decizia finală se va comunica și procentul final cu care vor crește pensiile.

Ce spune legea despre majorarea pensiilor

Potrivit legii, inflația de referință care trebuie luată în calcul pentru majorarea pensiilor la 1 ianuarie 2023 trebuie să fie cea din 2021, adică 5,1%, deși în prezent este de 15,9%.

Totuși, ministrul PSD al muncii, Marius Budăi, a declarat că Guvernul va „face mai mult decât spune legea”. Liberalii l-au acuzat apoi, într-o ședință privată, că ia decizii fără să se consulte în prealabil în coaliție și i-au cerut premierului Nicolae Ciucă să îl demită.

Premierul și liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat la începutul lunii octombrie că Partidul Național Liberal a decis că procentul maxim cu care vor fi majorate pensiile este de 11%.

4,3 milioane de români

au pensii lunare sub 3.000 de lei, în timp ce 3,3 milioane de români au sub 2.000 de lei.

În România sunt 4.794.670 de pensionari, iar pensia medie lunară este de 1.733 de lei, conform datelor oferite de Casa Naţională de Pensii Publice pentru luna iulie 2022.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News