UPDATE ora 14.15: În conferița de presă de azi, de la Guvern, Valeriu Gheorghiță a venit cu noi precizări despre posibilitatea programării rapelului în alt centru și a spus că aceasta se va putea face în platforma oficială la sfârșitul săptămânii.

Până atunci însă, cei care doresc acest lucru o pot face adresându-se direct centrului de vaccinare din apropierea domiciliului și pot face rapelul, în măsura locurilor disponibile, potrivit lui Valeriu Gheorghiță.

„Legat de posibilitatea de a alege centrul de vaccinare pentru efectuarea dozei de rapel, în momentul de față încă nu este operaționalizată această cerință în platformă, ea va fi gata la sfârșitul acestei săptămâni, însă până la acel moment persoanele se pot adresa pentru vaccinarea cu doza de rapel într-un centru de vaccinare din apropierea localității de rezidență sau de domiciliu și în măsura în care sunt locuri libere se pot vaccina, preferabil să se anunțe centrul de vaccinare cu cel puțin 72 de ore anterior”, a spus Valeriu Gheorghiță.

În momentul în care s-a dat startul la vaccinare pentru populația generală, mulți români dornici să se imunizeze cât mai repede anti-COVID s-au programat departe de casă, unde au găsit locuri libere, unii străbătând chiar sute de kilometri.

Acum însă, sunt tot mai multe locuri disponibile, iar cei care au bătut distanțe mari pentru a se vaccina speră ca la rapel să nu mai fie nevoiți să facă aceste drumuri.

Valeriu Gheorghiță, președintele campaniei de vaccinare, a anunțat această posibilitate încă de săptămâna trecută, spunând că a primit mai multe solicitări în acest sens. Până în momentul de față însă, această opțiune nu a fost implementată.

În prezent, se poate modifica doar data la care este programat rapelul, nu și centrul.

Însă, reprezentanții CNCAV au transmis pentru ziarul Libertatea că schimbarea în platformă a centrului de vaccinare pentru rapel va fi disponibilă în perioada imediat următoare.

Se va putea schimba centrul doar cu 72 de ore înainte de data programării

Una dintre condițiile impuse de autorități pentru cei care vor vrea să schimbe centrul de vaccinare la rapel este să anunțe cu 72 de ore locul în care vor să meargă.

„Se va intra în rubrica «rapel» și se modifică pur și simplu centrul. Se poate păstra data sau se poate modifica în intervalul în care este precizat pentru rapel, de 42 de zile pentru Pfizer, 35 de zile pentru Moderna și 12 săptămâni pentru AstraZeneca. Până se implementează această modificare în platformă, este preferabil să se anunțe înainte cu 72 de ore centrul la care vrem să facem rapelul”, a explicat vineri Valeriu Gheorghiță.

 
 

Urmărește-ne pe Google News