„Operațiunea specială a început, în primul rând, pentru că obiectivele pe care Rusia și le-a propus nu au fost atinse prin diplomație”, a declarat Medvedev, în interviul pentru RIA Novosti.
„Evident, operațiunea va continua până la atingerea obiectivelor stabilite de președinte. Aceste obiective se referă la viitorul Ucrainei ca stat neutru care să nu urmărească o politică antirusă”, a subliniat Medvedev, care a ocupat și funcţia de preşedinte al Rusiei din 2008 până în 2012.
Rusia a anunțat, de fiecare dată, că invazia Ucrainei este o „operațiune specială” pentru „demilitarizarea și „denazificarea” țării vecine.
La sărbătorirea celei de-a opta aniversări de la „reunificarea Rusiei și Crimeei”, celebrul „eveniment patiotic” de pe stadionul Lujniki din Moscova, Vladimir Putin a spus că scopul „operațiunii speciale” este de „a elibera locuitorii din Donbas de ani de genocid”.
Președintele a menționat că Rusiei „nu i s-a lăsat nicio oportunitate de a acționa diferit”, deoarece, în Ucraina, „sub supravegherea Statelor Unite şi a NATO, se construia potenţial nuclear şi se dezvoltau programe biologice militare, care au forţat Rusia să-şi apere graniţele”.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!