„Suntem la o rată 3,94 la mia de locuitori. Măsurile vor fi relaxate când vom ajunge la sub 3,5 cazuri”, a transmis Alin Stoica.
„Tot atunci vor fi redeschise sălile de sport, în timp ce restaurantele vor reveni la un program normal gradual. La interior, se vor redeschide când rata de incidență va fi sub 3 cazuri”, a explicat prefectul.
„Trendul este descendent, mergem către o rată de 3. Personal, sper ca până de Paște să ajungem la 3,5”, a mai spus Alin Stoica.
E previzibil că vom scădea şi sub 3,5 în următoarea perioadă şi atunci programul operatorilor economici şi în perioada de weekend va fi până la ora 21.00 şi circulaţia persoanelor va fi permisă până la ora 22.00
Alin Stoica:
Potrivit bilanțului transmis sâmbătă de autorități, municipiul București înregistrează cea mai mare rată de infectare din ţară, 3,94 de persoane la mia de locuitori, în scădere față de ziua de ieri, 23 aprilie (4,15).
„Recomandarea este pentru noi să fim prevăzători şi să ne facem altfel cumpărăturile, în sensul de a nu petrece foarte mult timp în magazine, pentru că acesta este un factor care duce la aglomerare. Dacă se poate, ar fi bine să scurtăm timpul petrecut în magazine. Comercianţii ne-au solicitat sprijinul şi pe partea de măsuri de control tocmai pentru a comunica cu clienţii că este bine să respectăm măsurile în vigoare”, a conchis prefectul.
Restricțiile de circulație în vigoare, prelungite după ședința Consiliului Municipal pentru Situații de Urgență de sâmbătă, vor fi ridicate pentru Paște și pentru sărbătoarea specifică lunii Ramazan.