Două sunt cauzele care fac din proiectul de succes românesc al secolului XXI o ecuație cu mai multe necunoscute, care vor constitui provocările următorilor ani și zeci de ani:
1. tăvălugul intern al revizionismului autocrat populist, prin guvernarea PSD-ALDE, euro-sceptică și împotriva pieței libere, triumfător în UE;
2. schimbarea radicală de paradigmă, în politica internă și externă a SUA după venirea la putere a lui Donald Trump, cu efecte în poziționarea globală, care vor afecta și România.
În plin efort al României de exercitare a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene – un moment istoric de afirmare angajată proeuropeană, democratică și occidentală -, să întoarcem privirea spre Parteneriatul Strategic România-SUA pentru secolul XXI, precum și spre alianța noastră cu NATO – piloni de securitate și predictibilitate occidentală ai destinului național.
Guvernarea PSD-ALDE – în beneficiul exclusiv al persoanelor fizice din anturajul partidelor din coaliție
Despre guvernarea PSD-ALDE de la București am scris în repetate rânduri, semnalând gravele derapaje de la statul de drept, capturarea instituțiilor și deprofesionalizarea administrației locale și centrale, a ministerelor, prin nepotisme și favoritisme strigătoare la cer.
Am avertizat asupra amenințărilor deschise la fundamentele democrației românești, la adresa drepturilor civile și cetățenești, ori cât privește economia de piață liberă, practicate de un clan politic antieuropean și autarhic, reprezentat de majoritatea PSD-ALDE-UDMR, și de guvernul Dăncilă, semidoct și habarnist.
Menținerea la putere, în România, a acestui conglomerat politic restaurator, mafiotizat, profund corupt și uzurpator riscă să deturneze pe termen lung destinul bun al țării, în Europa și în Alianța Nord-Atlantică (NATO).
Recentul avertisment al președintelui Parlamentului European, privind riscul de activare a articolului 7 din Tratatul de Aderare la UE, adresat României – în plin exercițiu al președinției rotative! -, este dovada clară a pericolelor care pândesc pe viitor România, sub conducerea unui partid susținător al unui naționalism gregar și a unei agende antijustiție dizolvante, care afectează încrederea în instituțiile statului.
Pregătirea unei viitoare rezoluții a Comisiei Europene, privind conexarea condiționalității din Tratat a bunei guvernări – prin protejarea practicilor democratice, prin apărarea actului de justiție liber, prin lupta împotriva corupției, pentru respectarea statului de drept de către toate țările membre UE -, de beneficiul accesului la cheltuirea fondurilor europene, face din România un mușteriu ideal.
Primejdia este mare, vigilența cetățenească – prin implicare și participare masivă la vot – trebuie să crească proporțional.
În și după era Trump, SUA vor deveni o superputere fără interese globale, iar aliații vor trebui să se descurce singuri
Schimbarea de paradigmă propusă de Donald Trump, încă de la preluarea mandatului de președintele al Statelor Unite, a bulversat și bulversează mapamondul, din punct de vedere economic, politic și de securitate.
Perspectivele de ieșire a SUA din Acordul climatic de la Paris (încheiat în decembrie 2015); din Acordul cu Iranul (semnat în iulie 2015); poziția dură în privința NAFTA (semnat la 1 ianuarie 1994), cu intenția de schimba prin forță structurile economice ale vecinilor SUA, în folosul nevoilor structurale ale Americii; intenția din ce în ce mai vădită de a se renunța la miraculosul Acord de la Breton Woods (în vigoare din 1945, promotor al unui sistem economic global, bazat pe comerțul liber, care a asigurat victoria împotriva URSS și o perioadă de prosperitate de 70 de ani, neîntrerupți, a lumii occidentale; somarea țărilor membre NATO pentru plata cotizațiilor la zi și a datoriilor cu țârâita în anii din urmă (…) – „23 de state membre din 28 încă nu plătesc ceea ce s-au angajat să plătească pentru apărarea lor”, a subliniat Trump la Summit-ul NATO de la Paris – 25 mai 2017; denunțarea INF (Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare) de către SUA, acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987; retragerea militarilor americani din Siria (primăvara lui 2019); resetarea relației SUA-Coreea de Nord (Summit-ul în premieră Kim Jong Un – Donald Trump, 12 iunie 2018) – reprezintă semnalul intrării Statelor Unite ale Americii într-o eră a entropei geopolitice.
Cu alte cuvinte, SUA vor înregistra o retragere strategică spre obiective naționale, interne, ieșind din geografii îndepărtate și repoziționându-se minimalist în relația cu foștii aliați.
„America first!” – sloganul de campanie cât un cataclism geopolitic, la nivel planetar
Sub stindardul electoral „America first!”, președintele-miliardar retrage puțin câte puțin țara din înțelegeri, acorduri, convenții și pacturi internaționale, pe care le consideră costisitoare, ineficiente, fățarnice și neproductive pentru cetățeanul american.
Donald Trump este hotărât să scoată cât mai curând America din jocul geopolitic al petro-dolarilor din Orientul Mijlociu, lăsând regiunea la concurența leadership-ului turc, arab, ori persan.
Democrații de la Washington îl crucifică pe republicanul Donald Trump, considerându-l un amator periculos și paranoic, la cârma celei mai avansate societăți de pe planetă – societatea americană.
Numai că instinctele feroce de businessman ale lui Trump au adus America, în numai doi ani, la un nivel economic fenomenal de bun. În decembrie 2018, în America au fost create 312.000 de noi locuri de muncă, pe fondul unei creșteri economice care nu a mai fost atinsă din perioada de dinainte de „Marea Depresiune”, din anii 1929-1933.
Omologi europeni ai președintelui american îl privesc cu uimire și indignare, când Trump cere țărilor europene să își achite datoriile la NATO, sau când denunță acordul climatic, ori pe cel cu Iranul. Iar Rusia vituperează împotriva deciziei de retragere a celor 2.000 de militari americani din Siria, care redesenează cu brutalitate jocul securitar din cea mai fierbinte zonă a lumii.
Într-un timp scurt, Trump a reușit să își pună întreaga planetă în cap și continuă să atragă valuri de revoltă și perplexitate, din toate colțurile lumii. Dar care sunt așii din mâneca președintelui american, care îi permit să șarjeze într-o asemenea manieră?
Revoluția argilelor și fracturarea hidraulică pentru extracția gazelor de șist – supertehnologia care va duce la supremația energetică a Americii
Explicația este una pragmatică, realistă, cinică și de necontestat:
În 2019, Statele Unite ale Americii au devenit complet independente energetic, prin implementarea supertehnologiilor extractive, generate de revoluția argilelor și aplicarea la scară largă, pe teritoriul național, a fracturării hidraulice pentru extragerea gazelor de șist.
Practic, din acest an, SUA devine un exportator net de petrol, carbine și – în premieră – gaze de șist, după ce tehnologia extracției gazelor de șist s-a generalizat, începând cu 2016.
Atingerea independenței energetice este un obiectiv istoric al marii națiuni americane. Toți președinții care au muncit pentru țara lor au avut mereu această perspectivă în față. Este bine-cunoscut că cel mai presant motiv al implicării și intervenției guvernului SUA în afacerile planetare l-a constituit asigurarea propriei securități energetice, prin import masiv de hidrocarburi și gaze naturale.
Pe măsură ce producția energetică a țării a crescut, America a fost tot mai puțin dependentă de influența producătorilor străini de petrol.
Astăzi, americanii au cea mai ieftină, mai abundentă și mai sigură energie din lume, datorită revoluției argilelor și a fracturării hidraulice, după ce decade întregi au utilizat din plin uriașa energie oferită de cele 104 centrale electrice nucleare – proiectate să rezistente la seisme și tsunami -, care deservesc integral imensul teritoriul american.
Dominația energetică americană va schimba polii de putere ai planetei, cu profit înmiit pentru Statele Unite.
Tehnologiile disruptive, explorările microseismice, exploatarea orizontală dirijată sau fracturarea hidraulică de mare volum, operate pe teritoriul SUA, vor avea consecințe negative geopolitice uriașe, dar și consecințe pozitive, la nivel intern.
Ca o dovadă, industria de petrol și gaze a avut un impact major în Statele Unite, creând 10,3 milioane de noi locuri de muncă, din 2015 încoace, și crescând PIB-ul american cu 7,6% din totalul național.
Este de așteptat ca rezervele de petrol, gaze, cărbuni sau hidrați de metan să asigure autonomia energetică a Statelor Unite ale Americii pentru următoarele sute de ani. Iar când acestea se vor fi consumat, americanii vor fi primii care să recurgă la încă un atu unic, al minunatei lor poziții geografice, lângă Ecuator: vor produce energie solară în cantități enorme. Și nu numai pentru ei.
Dar independența energetică a Americii, care o va face să își piardă interesul să mai dirijeze afacerile planetei, ca un veritabil „jandarm mondial”, va aduce și la o resetare a hărții de securitate internațională.
Donald Trump retrage trupele americane din Siria, creând un vacuum de influență teribil, care îi sperie pe ruși. Tot astfel, închide relațiile cu Iranul, reluând sancțiunile comerciale și revoltând țările arabe sunnite vecine, dar și aliatul israelian.
În același timp, anul trecut, același Donald Trump a propus pomparea a peste 500 de miliarde de dolari în capabilitățile NATO din Europa, pentru apărarea Uniunii Europene împotriva amenințărilor Rusiei, și a cerut respectarea de către statele membre a alocărilor de 2% din PIB pentru apărare, plusând chiar până la 3,5.
Pentru 100 de ani înainte, parteneriatul strategic România – Statele Unite ale Americii
România este țara care are în SUA un partener strategic economic și de securitate, întins pe durata unui secol, de acum înainte. La 26 septembrie 2016, la Washington, a fost semnată Declarația Comună privind implementarea „Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii”.
Este limpede că viitorul de securitate al României se sprijină, se va sprijini pe cooperarea directă dintre cele două țări, dar și din cadrul NATO.
Și este cu atât mai important ca diriguitorii politici și militari din România să înțeleagă că, în cadrul acestui parteneriat strategic extins, partea americană are prioritate în ceea ce înseamnă asigurarea capabilităților militare românești, prin achiziție de echipamente și tehnică de război de la producători americani strategici, singurii care pot pune la dispoziție produse militare de înaltă tehnologie, cu contracte de offset, adică investiții în valoare de un procentaj stabilit dintr-un contract de tehnică militară, orientate masiv spre dezvoltarea economiei românești.
Compatibilizarea trupelor românești cu tehnologiile militare NATO trece prin achiziția cu prioritate de tehnică specială americană – singura capabilă să ridice nivelul de performanță și eficiență al Armatei Române. Sunt elemente de maximă responsabilitate și oportunitate, pe care țara noastră este obligată să nu le piardă.
„Scandalul corvetelor” – un aisberg de complicități și interese antinaționale
„Scandalul corvetelor multifuncționale” reprezintă vârful unui aisberg de complicități, interese și malversațiuni îndreptate pervers, de către politicieni și intermediari veroși, împotriva interesului național și de securitate.
Este un exemplu-școală de cum se poate compromite România în fața partenerilor NATO, când este pusă în imposibilitatea de a livra capabilitate maritimă în flancul estic al Alianței, pe linia de demarcație a spațiului NATO din Marea Neagră.
Amânarea/blocarea licitației pentru achiziția de corvete întârzie operaționalizarea aliniamentului de apărare maritimă a aliaților occidentali împotriva mișcărilor din ce în ce mai insidioase ale Federației Ruse, la Marea Neagră.
Este rezultatul unor interese antinaționale, care pune în dificultate serios respectarea angajamentelor României la NATO, dar și apărarea flancului estic al Uniunii Europene, și face servicii indirecte intereselor rusești în regiune.
Pe fondul retragerii Statelor Unite din zonele fierbinți ale planetei – aduse la temperatura de fierbere și prin aportul consistent al fostelor administrații americane – reduta europeană, deși încă sprijinită ferm de americani, trebuie consolidată. Nu printr-o armată europeană iluzorie, ci prin alocări naționale pentru înzestrare, sub comandamentul comun al aliaților occidentali, în cadrul NATO.
«Toți pentru unul, unul pentru toți» – un dicton NATO prea frumos, ca să fie adevărat
În curând, România nu va mai primi securitate din oficiu. Activarea articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, „toți pentru unul, unul pentru toți”, spre norocul tuturor, nu a ajuns niciodată în situația de a fi activat.
Pentru că s-ar putea ca mulți aliați europeni să acuze dificultăți în a se mobiliza pentru națiunile aflate la marginea Europei.
Cum și americanii își proiectează un viitor egocentric, România va constata în curând că apărarea proprie nu i se mai acordă de-a gata.
Modernizarea armatei naționale, în ritm rapid, cu echipamente militare de înaltă tehnolgie, compatibile NATO, menținerea legăturii speciale cu Statele Unite sunt singurele acțiuni în măsură să mențină România în rândul partenerilor predictibili. O dată achiziționată tehnica militară americană, ea va rămâne aici, în România, „for good”, pentru totdeauna.
Cu ea ne vom apăra, când propria securitate, într-o lume din ce în ce mai amenințătoare, nu va mai fi de-a gata.
Citește și: