Alain Delon, unul dintre cei mai emblematici actori ai cinematografiei franceze, va fi înmormântat la mijlocul acestei săptămâni la Douchy (Loiret), locul unde a trăit de aproape 50 de ani. Conform dorinței sale, înmormântarea va avea loc în cea mai strictă intimitate, fără un omagiu național sau ceremonii publice. Înmormântarea va avea loc de pe domeniul său, alături de cei 35 de câini ai săi, conform planurilor sale stabilite înainte de deces.

Actorul, care a murit duminică, la vârsta de 88 de ani, în casa sa din Douchy, se refugiase aici din iulie 2023, după ce s-a mutat temporar în Elveția în anii ’80. De la anunțul morții sale, fanii săi s-au adunat la Douchy pentru a-i aduce un ultim omagiu, depunând flori, lumânări și DVD-uri la una dintre intrările domeniului.

După cum a relatat AFP pe X (fosta Twitter, n.r.), actorul, care plănuia de câțiva ani „să fie înmormântat nu departe de câinii săi”, a făcut deja „demersurile administrative necesare”, a declarat Christophe Hurault, subprefectul din Loiret, indicând că „prefectura Loiret și-a dat acordul de principiu”, potrivit digi24.ro.

Deși Alain Delon nu a dorit o ceremonie publică, o comemorare mai restrânsă, care ar permite publicului să-și ia rămas-bun de la actor, este luată în considerare pentru o dată ulterioară.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
REMISE DE DECORATION A L’ ELYSEE A GIORGIO ARMANI ET CLAUDIA CARIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Actorul deținea domeniul Brûlerie din Douchy din 1971, când s-a mutat acolo împreună cu Mireille Darc. Cuplul a transformat proprietatea într-un loc de refugiu, construind un lac și o sală de cinema privată.

Alain Delon a murit la vârsta de 88 de ani

Actorul Alain Delon a murit la 88 de ani. Decesul a fost anunţat de cei trei copii ai săi. Născut la 8 noiembrie 1935, Delon a revoluţionat cinematografia cu frumuseţea sa de înger diabolic în filmele lui Clément, Melville şi Visconti.

La începutul lunii aprilie, actorul a fost plasat sub tutelă consolidată de către justiţie. Tutela consolidată – care poate dura 5 ani şi poate fi reînnoită o singură dată – prevede că tutorele are mandatul de a gestiona veniturile persoanei protejate, în acest caz, Alain Delon.

De mai multe luni, familia lui Alain Delon se află în conflict în ceea ce priveşte starea de sănătate şi ultimele dorinţe ale acestuia. Anthony, fiul cel mare al actorului, a acuzat-o pe sora sa, Anouchka, că i-a ascuns starea de sănătate precară a tatălui lor. De asemenea, ea a fost acuzată de Anthony şi Alain Fabien – al doilea frate al acesteia – că a vrut să-l ducă pe Alain Delon înapoi în Elveţia, deşi acesta spusese că vrea să moară în Douchy, Franţa.

FOTO: Hepta

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI