50 de pisicuţe din Los Angeles au primit dispozitivele care au înregistrat câte un cadru la fiecare 15 minute. Astfel, reiese că cele mai multe mâţe, în procent de 22%, îşi petrec timpul uitându-se pe fereastră, 12% interacţionează cu alte animale din locuinţă, 8% se caţără pe scaune, mese, dulapuri sau pe scări construite special pentru ele şi doar 6% dintre ele îşi petrec timpul dormind.
Alte activităţi ale pisicuţelor, în procent mai scăzut, includ jucatul cu diverse obiecte, mâncatul sau doar privitul la mâncare. Câteva dintre ele se uită şi la televizor sau la computer, ori se ascund pe sub mese sau paturi.
„Ce m-a surprins a fost cât de active sunt pisicile. Până acum credeam ca nu fac altceva decât să doarmă toată ziua”, a declarat unul dintre autorii studiului.