Așa arată originalul din Florența

Acesta este stadiul la care a ajuns acum replica statuii

Leonard Velcescu a obţinut ȋn anul 2000 titlul de doctor la École Pratique des Hautes Études (Sorbona), iar în anul 2012 a primit premiul “Eudoxiu Hurmuzaki” al Academiei Române.

Menționăm că arta plastică occidentală, în toate etapele sale, este plină, în mod straniu, de sculpturi sau desene de daci, aşa cum i-a imortalizat arta romană de pe vremea împăratului Traian.

În anul 1584, sculptura, care va fi reprodusă în capitala României, apărea în colecția cardinalului Andrea della Valle, pentru ca ulterior să fie vândută cardinalului Fernando di Medici. În 1788, a fost adusă la Florența de contele Waldelli, unde se păstrează, din anul 1810, în „Giardino di Boboli”, străjuind intrarea în parc, lângă o altă statuie de dac (capilatus). Această operă de artă poate fi datată spre sfârșitul domniei lui Traian. Starea ei de conservare este bună.

Arcul de triumf al împăratului Constantin are opt statui de daci, de mari dimensiuni, deşi edificiul a fost construit la 200 de ani după războaiele daco-romane

Au fost descoperite peste 100 de statui de daci, răspândite în toată lumea

Teza de doctorat dedicată acestui subiect de către Leonard Velcescu – un specialist român în istoria artei, stabilit de mai mulţi ani la Paris -, publicată în anul 2.000, arată că statuile antice de daci numără peste 100 de bucăţi şi sunt răspândite în toată lumea, în Italia, Anglia, Franţa, Spania, Rusia, Danemarca, Israel, Statele Unite etc.

Cel mai recent cap de dac a fost descoperit în Forul lui Traian din Roma, în 1999 şi a fost expus pentru scurtă vreme la Muzeul Naţional de Istorie de la Bucureşti.

Majoritatea acestor sculpturi au fost realizate pe timpul lui Traian, dar există şi unele lucrări ulterioare, de pildă din timpul lui Hadrian. Nu sunt statui stereotipe, ci portrete după modele reale, cu personalităţi distincte. Majoritatea acestor lucrări, realizate de artiştii plastici romani, sunt de mari dimensiuni, unele ating şi trei metri, din marmură sau roci colorate de bună calitate, lucru foarte ciudat pentru reprezentarea, chiar în mijlocul Romei, a unui popor subjugat Imperiului. Interesant este şi faptul că niciunul dintre aceşti prizonieri daci nu are mâinile legate. Respectul deosebit al romanilor față de daci este cel puțin ciudat.

Arta plastică occidentală este plină de ”daci”

Daci, în viziunea pictorului italian Caravaggio

Ideea amplasării în Parcul Izvor a unei copii a statuii aparține ”Asociației Identitatea Culturală Contemporană” (AICC), care a plecat de la teza de doctorat susținută la Sorbona de românul Leonard Velcescu, în anul 2000. Deși istoricii ne dau date foarte puține despre daci, Leonard Velcescu a găsit peste 100 de statui de daci, realizate în epoca romană clasică, împrăștiate prin toată lumea. Toți dacii sculptați sunt sobri, gânditori, liniștiți. Aceasta este o dovadă clară a respectului deosebit pe care civilizația romană clasică o avea pentru daci. De ce? Nu se știe. Interesant este faptul că reproduceri în desen ale acestor statui le regăsim la mari artiști ai picturii mondiale.

Daci în viziunea pictorului flamand Rubens

”Statuia care va fi amplasată în București este o replică a uneia dintre sculpturile realizate de artiștii antici romani pentru a împodobi Forul lui Traian din Roma. Momentul corespundea cu punctul de apogeu al artei romane, iar Forul, cu statuile sale și celebra Columnă a lui Traian, a impresionat și influențat de-a lungul secolelor mari maeștri ai artei universale, precum Michelangelo, Rubens sau Dali. Statuile de daci din Forul lui Traian nu se mai află astăzi în locul lor original. Pot fi însă văzute în marile muzee ale lumi, de la Luvru la Ermitaj sau The Metropolitan Museum of Art (New York). În România, nu există însă niciuna dintre aceste statui”, ne-a spus Florin Pârlea, reprezentantul AICC.

Statuia reprezintă un nobil dac, tarabostes, amplasat acum în Giardino di Boboli din Florența.

Realizarea replicii este finanțată din donații, nu de la bugetul public. Primăria alocă spațiul, în Parcul Izvor, și plătește doar realizarea soclului. Restul sumei necesare este din bani privați. Replica este realizată în acest moment de ”Galleria Pietro Bazzanti&figlio” din Florența.

”M-a uimit entuziasmul cu care au participat la proiect atât sponsorii, cât și autoritățile. Acest lucru m-a făcut să înțeleg că este un demers care trebuia făcut mai demult pentru România”, ne-a mai spus Florin Pârlea.

Din totalul sumei de 30 de milioane de lei alocate pentru monumente de for public în proiectul de buget pe 2017, 26,15 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru realizarea unor proiecte propuse de Comisia pentru pregătirea Aniversării Marii Uniri, condusă de academicianul Răzvan Theodorescu. Printre ele se regăsește și „Statuia de Dac”, care va primi suma de 275.000 de lei exclusiv pentru soclu. 


Citește și:

VIDEO-REPORTAJ/Săvârșin suferă! „Regelui îi plăcea enorm să povestească amintiri întâmplări hazlii”

Urmărește-ne pe Google News