Mulți conducători auto cred că mașinile trebuie echipate cu cauciucurile de iarnă până la 1 noiembrie, în timp ce alții sunt convinși că această operațiune ar trebui făcută până cel târziu la 15 noiembrie.

În schimb, la Codul Rutier nu este stipulată o dată anume la care automobilele ar trebui echipate de iarnă, de unde și confuzia care se creează în jurul acestei probleme. Totuși, legislația în vigoare impune anumite condiții privind obligativitatea lor.

De aceea, ne-am gândit să clarificăm această dilemă pentru ca orice șofer să știe când trebuie să schimbe cauciucurile și care sunt situațiile în care pot circula cu anvelope de vară chiar și pe timp de iarnă. În caz contrar vei plăti amenzi usturătoare.

Când se montează anvelopele de iarnă. Ce spune legislația rutieră

În contextul în care vremea în țara noastră se va răci treptat, posesorii de automobile vor trebui să se gândească la necesitatea montării anvelopelor de iarnă.

Obligativitatea dotării autovehiculelor cu cauciucuri destinate sezonului rece nu depinde de o anumită dată calendaristică și nici o limită de temperatură care să declanșeze acest proces, ci ține strict de condiţiile meteorologice.

Montarea anvelopelor de iarnă ține strict de condiţiile meteorologice

Potrivit Ordonanței de Guvern nr. 5/2011 pentru modificarea și completarea OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în 2022, este interzisă circulaţia mașinilor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă pe drumurile publice dacă acestea sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.

Altfel spus, legislația ține cont de starea drumurilor, nicidecum de perioada calendaristică. Practic, deși te afli în plin sezon de iarnă, iar mașina ta este echipată cu cauciucurile de vară, dacă asfaltul este uscat, nu vei fi amendat.

Ce amenzi riști dacă nu îți echipezi mașina cu anvelope de iarnă

Însă, în cazul în care va începe să ningă, recomandarea noastră este să lași mașina în parcare sau, dacă ninsoarea te va prinde în trafic, atunci va trebui să cauți un loc unde să o parchezi în siguranță și, astfel, să eviți să încasezi amendă, care nu este deloc de neglijat.

Așadar, dacă vei fi surprins că circuli cu mașina neechipată adecvat pentru iarnă, în condițiile prevăzute de lege, riști o penalizare cuprinsă între 9 și 20 de puncte de amendă.

Asta se traduce printr-o sancțiune de la 1.485 până la 3.300 de lei. În afară de amendă, ca măsură suplimentară, polițiștii de la „Rutieră” îți vor reține și certificatul de înmatriculare al mașinii.

Mai mult decât atât, în situația deloc fericită de a fi implicat într-un accident de circulație, iar mașina ta nu este echipată cu cauciucuri de iarnă, nu vei beneficia de despăgubirile acordate de firma de asigurare pentru daune și piese.

Ce tipuri de anvelope de iarnă există

Ca să eviți amenda, dar mai ales ca să circuli în condiții siguranță, trebuie să ai pe mașină un anumit set de anvelope de iarnă, indiferent de denumirea lor comercială.

Astfel, cauciucurile care îndeplinesc cerințele de utilizare în condițiile specifice de iarnă prevăzute în legislația națională rutieră în vigoare trebuie să fie marcate cu literele M (mud = noroi) și S (snow = zăpadă), sub forma M+S, M.S sau M&S.

Anvelopele de iarnă trebuie să fie marcate cu literele M şi S

Sunt legale și cauciucurile „all-season”, dar cu condiția să aibă marcajele menționate anterior. Conform Registrului Auto Român (RAR), termenul „all-season” este folosit de producători și este o denumire comercială, care nu se regăsește în legislația rutieră din România.

În ultima perioadă, anvelopele all season au crescut în popularitate datorită unor avantaje evidente, dintre care amintim: utilizarea unei compoziţii de cauciuc moale în fabricarea lor, care își menține proprietățile optime la diferite temperaturi, prezența șanțurilor în benzile de rulare pentru drenarea eficientă a apei, performanțe rutiere bune, cu aderență ridicată în viraje și rezistență la aquaplaning şi posibilitatea de a le folosi tot timpul anului.

În privinţa dezavantajelor, trebuie menţionat că eficienţa şi siguranța anvelopelor all season este mai scăzută decât cea a pneurilor de iarnă pe drumurile acoperite cu zăpadă abundentă.

De ce se recomandă montarea din timp a anvelopelor de iarnă

Primul lucru pe care trebuie să-l știi este să alegi corect anvelopele de iarnă, asta dacă, bineînțeles, nu ai deja un set.

Totodată, pentru a evita aglomerația care se creează atunci când mulți șoferi sunt surprinși de primele căderi de lapoviță și ninsoare și dau fuga pentru a-și schimba roțile, ai putea să mergi încă de pe acum pentru a monta roțile de iarnă.

Experții în domeniu recomandă ca, odată ce temperaturile scad pe timpul nopții sub 7-8 grade Celsius și se apropie chiar de 0 grade Celsius, șoferii să meargă la vulcanizare și să monteze anvelopele de iarnă.

În același timp, este esențial de știut modul în care se comportă o „gumă” de vară în sezonul rece. Astfel, în condiții de vreme rece, cauciucul din compoziția anvelopelor de vară se va întări, iar acestea nu vor mai avea o aderență corespunzătoare cu suprafața asfaltică.

Cauciucurile de iarnă diferă de cele de vară din punct de vedere al zonei de contact, al canelurilor și al rigidității benzii de rulare. Anvelopele de iarnă au caneluri mai mari pentru un plus de aderență, în timp ce cauciucurile de vară au canelurile mici și mai puțin adânci.

Citeşte şi: Noutățile Codului Rutier din 2024. S-au mărit amenzile de circulație

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News