Miercuri, Irina Rimes a transmis un mesaj, în care vorbește despre starea sa de sănătate. Aceasta a precizat că nu vrea să facă public diagnosticul pus de medici.

Tot aseară, artista a postat mai multe Instastory-uri în care i-a filmat pe mama ei și alți apropiați, veniți în vizită la ea la Spitalul Elias.

Irina Rimes a filmat-o pe mama ei cu un filtru Instagram

“Partea cea mai grea a trecut. Prefer să păstrez diagnosticul pentru mine, dar mulţumesc pentru gândurile frumoase şi susţinere. Cel mai mult îmi pare rău că nu am putut să fiu prezentă la concertul din Iaşi”, a spus artista.

Potrivit stirileprotv.ro, starea de sănătate a Irinei Rimes este bună acum și, cel mai probabil, vedeta va fi externată joi.

Cântăreața a ajuns la spitalul Elias din Capitală, în jurul orei 5:00 dimineaţa, cu o problemă gravă de sănătate. A rămas internată după ce medicii au descoperit o hemoragie internă şi, la ora 15.00, cântăreaţă a intrat în sala de operaţie. Intervenţia chirurgicală a durat o oră şi acum artista se afla în afara oricărui pericol.

 
 

Urmărește-ne pe Google News