Când vârsta devine un impediment pentru a fi președinte? Întrebarea incomodă care domină alegerile prezidențiale din SUA

Când Dwight D. Eisenhower a cântărit avantajele și dezavantajele pentru a candida pentru un al doilea mandat, un factor care l-a preocupat a fost vârsta. Argumentând împotriva ideei de a candida, el a scris în jurnalul său, în noiembrie 1954, că SUA au nevoie de „bărbați mai tineri în poziții de cea mai înaltă responsabilitate” într-un moment de severitate și complexitate crescândă a problemelor care revin președintelui. Fostul președinte american avea 64 de ani când scria aceste rânduri.

Astăzi, cei doi candidați pentru Casa Albă au 81 și 77 de ani. Cu excepția unui cutremur politic neprevăzut, America pare destinată să aibă un comandant-șef cu mult peste vârsta normală de pensionare în anii următori, indiferent cine câștigă în noiembrie. Donald Trump va avea 82 de ani la sfârșitul următorului mandat, iar Joe Biden va avea 86 de ani.

Fenomenul de îmbătrânire este astăzi, desigur, mult diferit de ceea ce era în anii ’50, iar Eisenhower a decis în cele din urmă să candideze și a câștigat un al doilea mandat la conducerea unei administrații pe care istoricii o consideră formidabilă. Însă el a suferit mai multe probleme grave de sănătate în funcție, care i-au testat președinția într-un moment dificil de Război Rece.

Recomandări

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

Probleme de memorie pentru Joe Biden?

Problema vârstei a fost pusă înapoi pe primul loc în campania electorală odată cu raportul procurorului special despre modul în care Biden a gestionat informații clasificate. Deși a decis să nu-l pună sub acuzare, procurorul Robert Hur l-a descris pe președinte drept „un bărbat în vârstă, bine intenționat, cu o memorie slabă”, care are „facultăți diminuate de înaintarea în vârstă”.

„Nu îşi mai aducea aminte când a fost vicepreşedinte”, nemaiştiind exact în ce an a început ori s-a încheiat mandatul său, nici exact anul morţii fiului său cel mare Beau, a scris procurorul.

Raportul a venit în aceeași săptămână în care Joe Biden s-a referit în două rânduri la lideri europeni care sunt, de fapt, morți de mult de parcă ar fi încă prin preajmă și l-a numit în mod eronat pe președintele Egiptului drept președintele Mexicului.

În interiorul Casei Albe și în rândul personalului care gestionează campania de realegere, tensiunea este constantă. Consilieri importanți au stabilit o strategie conform căreia președintele trebuie să evite aparițiile constante care riscă să provoace știri jenante, în timp ce alții se plâng că acest lucru întărește, din păcate, imaginea prezentată de oponenții politici că abia se descurcă de la o zi la alta, notează CNN.

Recomandări

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

Biden este surprins în mod constant ieșind „înclinat” și arătând „ca o caricatură”, s-a plâns un fost consilier din Aripa de Vest a Casei Albe, care a cerut să nu fie numit pentru a vorbi direct despre situație.

În schimb, zeci de oficiali, consilieri și alții care au petrecut timp cu Biden în privat au declarat pentru CNN, în ultimii trei ani, că îl consideră pe Biden complet la curent cu situația din jur. Iar colaboratorilor Casei Albe le-a plăcut să sublinieze că fostul președinte al Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy – care deseori punea sub semnul întrebării în mod public capacitatea mintală a lui Biden – a mai spus că Biden era mereu stăpân pe subiecte în timpul întâlnirilor pe care le aveau.

„Sunt bine intenționat și sunt un bărbat în vârstă și știu ce naiba fac. Eu sunt presedintele. Am pus țara din nou pe picioare”, a replicat Joe Biden, într-o declarație de presă oferită imediat după publicarea raportului procurorului special. „Cum naiba îndrăzneşte?”, a spus președintele despre concluzia procurorului că nu-și mai amintește anul decesului fiului său.

Trump gafează la rândul său

Donald Trump a încercat rapid să valorifice raportul procurorului special, emitând o declarație printr-un consilier în care îl numește pe Biden „prea senil pentru a fi președinte”.

Recomandări

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

Cu toate acestea, fostul președinte s-a confruntat, la rândul său, în ultima vreme cu propriile crize de confuzie publică, încurcând liderii Ungariei cu ai Turciei, avertizând că țara este „în pragul celui de-Al Doilea Război Mondial”, spunând că l-a învins în 2016 pe Barack Obama în loc de Hillary Clinton și referindu-se la contracandidata sa din cursa republicană, Nikki Haley, de parcă ar fi fost Nancy Pelosi.

Din punct de vedere politic, vârsta este un dezavantaj mai mare pentru Biden decât pentru Trump, potrivit sondajelor, în special din cauza prezentării fizice a președintelui sau a vorbirii încâlcite. Biden, care, spre deosebire de Trump, face exerciții regulate, a fost de acord că vârsta este o problemă legitimă de luat în considerare, în timp ce Trump a respins orice îndoială asupra capacității sale.

„Biden consideră în mod clar exasperanta conversație despre sănătatea și vârsta lui”, a spus Jonathan Darman, autorul cărții „Becoming FDR”, despre provocările de sănătate ale președintelui Franklin D. Roosevelt. „Acest lucru este de înțeles, mai ales având în vedere vârsta înaintată a lui Trump, confuzia lui aparentă și lacunele sale frecvente de memorie. Dar chiar dacă, așa cum insistă Biden și asistenții săi, el are o sănătate fizică și psihică excelentă, el este dator țării să poarte o conversație sinceră și solidă despre acest subiect”.

Niciunul dintre candidați nu pare dornic de această dezbatere. Ambii au emis rapoarte de la medici care afirmă că sunt într-o formă bună, dar niciunul nu a răspuns pe larg la întrebările despre sănătatea lor. În timp ce medicul de la Casa Albă a stat la dispoziția reporterilor în timpul predecesorilor săi, Biden nu a considerat de cuviință să îi permită medicului său să răspundă la întrebări detaliate.

Problemele foștilor președinți americani

Chiar și presupunând că ambii sunt apți pentru președinție în acest moment, întrebarea mai dificilă de evaluat pentru alegători este dacă vor fi pe tot parcursul mandatului. Iar dilema va fi ce vor face SUA dacă un președinte decade mental sau fizic într-un mod care îi afectează capacitatea de a-și exercita mandatul, dar nu o va admite sau nu va renunța în mod voluntar.

Istoria sugerează că președinții nu renunță de bunăvoie la putere, indiferent cât de afectați ar fi, iar mecanismul constituțional de înlăturare a acestora, consacrat în al 25-lea amendament, este problematic din punct de vedere politic.

Printre altele, amendamentul cere ca vicepreședintele și majoritatea cabinetului să declare că un președinte este „incapabil să își îndeplinească atribuțiile și îndatoririle funcției sale”. Fiind persoane numite direct de președinte dintre cei mai loiali susținători, pot fi reticenți să facă acest gest dacă președintele nu este de acord. Chiar dacă ar face-o, un președinte sfidător ar putea face apel în Congres, unde este nevoie de un vot din partea a două treimi din aleșii din ambele camere pentru a susține demiterea sa.

Problema a apărut sub diferite forme în diferite momente ale istoriei americane. Președintele James A. Garfield a fost împușcat de un presupus asasin în 1881 și a zăcut 80 de zile înainte de a muri, timp în care a fost într-o stare care l-a împiedicat să conducă țara. De asemenea, președintele Ronald Reagan a fost împușcat în 1981 și internat în spital timp de aproape două săptămâni, dar personalul său s-a străduit să creeze percepția că este capabil să guverneze din pat.

Președintele Eisenhower, despre care am pomenit la început, a suferit un atac de cord în 1955 și a trecut printr-o intervenție chirurgicală în 1956 pentru o problemă cauzată de boala Crohn, înainte de a câștiga totuși un nou mandat. În 1957, a avut un mic atac cerebral, dar și-a încheiat mandatul în 1961.

Cu toate acestea, Eisenhower i-a contrazis pe consilierii care voiau să ascundă starea sa de sănătate de presă și i-a impus personalului politica „spune totul”. Problemele de sănătate „nu au împiedicat pe nimeni să-l voteze pentru un al doilea mandat”, a remarcat Richard Norton Smith, fost director al Centrului Dwight D. Eisenhower din Abilene, Kan. „Într-adevăr, asta a ajutat la educarea oamenilor despre tratamentul modern pentru probleme cardiace și alte boli, chiar dacă președintele a ales să facă expuneri publice dezagreabile ale organelor sale interne.”

Franklin Delano Roosevelt s-a confruntat mereu cu probleme de sănătate. El a convins populația să-l voteze pentru prima dată în 1932, în ciuda faptului că și-a pierdut picioarele din cauza poliomielitei. Roosevelt s-a dovedit în mod clar capabil în ciuda bolii, iar istoricii spun că probleme au făcut din F.D.R. „un lider mai bun, mai empatic și hotărât”.

Totuși, când a candidat pentru un al patrulea mandat, în 1944, Roosevelt era atât de epuizat și slăbit încât propriul său doctor nu credea că va supraviețui până la finalul mandatului, ceea ce s-a adeverit. „Știind ceea ce știm acum”, spune istoricul Darman, „decizia sa de a candida în acel an este greu de apărat. Asistenții lui Roosevelt au spus țării că sănătatea lui este bună, dar oricine era în contact strâns cu el în acel moment al președinției sale putea vedea că rezistența lui fizică era redusă dramatic.”

Cea mai faimoasă și gravă criză prezidențială s-a produs atunci când Woodrow Wilson s-a prăbușit în timpul unei călătorii cu trenul cu scopul de a promova Liga Națiunilor în 1919. Ulterior, lovit de un accident vascular cerebral, președintele Wilson avea probleme grave de a guverna, ceea ce a făcut ca soția sa Edith Wilson și o mână de consilieri să face eforturi uriașe pentru a-l proteja de ochii publicului și pentru a gestiona efectiv președinția timp de aproape un an și jumătate.

„Chiar ar fi trebuit să demisioneze, cel puțin temporar”, afirmă Rebecca Boggs Roberts, autoarea cărții „Untold Power”, o biografie a lui Edith Wilson. „El a urât ideea, iar soția sa, Edith, a ales să-i protejeze sentimentele față de nevoile națiunii și, practic, a guvernat în locul lui, în timp ce a mințit pe toată lumea despre cât de bolnav era. Nu așa ar trebui să funcționeze democrația – nimeni nu a ales-o pe Edith pentru nicio funcție.”

Umorul lui Reagan care i-a câștigat un nou mandat

Ronald Reagan, care a fost cel mai vârstnic președinte american până la alegerea lui Joe Biden, a reușit să folosească vârsta ca un atu în timpul campaniei sale electorale.

După ce o performanță ezitantă la o dezbatere împotriva contracandidatului său democrat, Walter F. Mondale, a ridicat multe semne de întrebare privind capacitatea sa, Reagan, pe atunci în vârstă de 73 de ani, a glumit la următoarea dezbatere: „Nu voi face din vârstă o problemă a acestei campanii. Nu voi exploata, în scopuri politice, tinerețea și lipsa de experiență a adversarului meu”. Chiar și Walter Mondale a râs și a spus, mai târziu, că știa că în acel moment a pierdut alegerile.

În ultimii ani ai mandatului lui Reagan, unii au fost atât de îngrijorați de starea sa mentală, încât au crezut că ar putea fi nevoiți să orchestreze invocarea celui de-al 25-lea amendament, așa cum este dezvăluit în cartea „Landslide”, de Jane Mayer și Doyle McManus.

După ce l-au studiat îndeaproape, consilierii au decis că este încă capabil să guverneze. Dar la aproape șase ani de la finalul mandatului, Reagan a dezvăluit că a fost diagnosticat cu Alzheimer și de atunci mulți au dezbătut dacă efectele bolii s-ar fi putut dezvolta în timp ce se afla la Casa Albă.

Până de curând, Reagan a fost cel mai în vârstă președinte din istoria Americii, părăsind mandatul cu doar câteva săptămâni înainte de a împlini 78 de ani. Biden a fost mai în vârstă în prima sa zi de mandat decât Reagan în ultima, preluând titlul de cel mai în vârstă președinte. Dacă Trump câștigă în noiembrie și își încheie al doilea mandat, îl va depăși pe Biden pentru această distincție.

Pe măsură ce campania electorală avansează, alegerea între un octogenar și un septuagenar poate fi unică în istoria Americii, dar poate să nu fie ultima. Având în vedere duratele de viață mai lungi și progresele în știința medicală, New York Times concluzionează că ar fi „bine să ne obișnuim cu președinții mai în vârstă”.

Urmărește-ne pe Google News