Contactat de Libertatea, politicianul din Drobeta Turnu Severin spune că oricum nu se aștepta să obțină cele 16.000 de voturi necesare candidaților independenți ca să intre în Parlament, pentru că „jocurile sunt deja făcute”. Recunoaște însă că spera să adune măcar 1.000 de voturi.
„Mă așteptam la asta. Adică nu chiar la atât de puține voturi, mă așteptam măcar la 1.000 de voturi, mai mult nu, că aici sunt deja jocurile făcute”, ne-a spus Nicușor Pescaru.
Întrebat de ce a mai candidat dacă era atât de sigur că va obține puține voturi, Pescaru spune că își dorea să fie deputat și avea planuri mari și el, spre deosebire de alții, ar fi făcut diferența.
A candidat și la alegerile locale
Ce planuri avea, mai exact, Nicușor Pescaru?
„Cele pe care le spun toți, dar pentru care nu face nimeni nimic: sănătate, locuri de muncă, fonduri europene, atragerea de investitori străini”, enumeră el.
Mehedințeanul a candidat și la alegerile locale, când a încercat, tot fără scucces, să ajungă în Consiliul Local al orașului Drobeta Turnu Severin. În ciuda ultimelor două eșecuri electorale, Nicușor Pescaru este hotărât să candideze din nou, peste patru ani.
„Acum apropiații m-au votat. Probabil și de la asociația de proprietari din care fac parte au venit voturile”, explică Nicușor Pescaru cele 113 voturi.
1.346 de lei pe lună, adică 16.152 lei, sunt veniturile declarate de Pescaru pe 2019 în declarația de avere, unde a trecut că a fost casier al asociației de proprietari
El și-a centrat campania în jurul unui simbol inspirat de numele său, Pescaru: un cârlig de pescuit.
Eram sigur că ăsta va fi rezultatul, să ia PSD-ul și să urce AUR-ul, pentru că oamenii s-au săturat de guvernarea liberală.
Nicușor Pescaru, candidat independent:
Ministru în guvernul din „umbră” al lui Cataramă
Pescaru are 60 de ani și este vicepreședintele Dreptei Liberale, partidul controversatului om de afaceri Viorel Cataramă, cel care în luna mai a mers într-un focar COVID din județul Ialomița, ca să demonstreze că virusul nu există. Pentru fapta lui, s-a ales cu dosar penal.
În iunie, Cataramă a lansat Mișcarea Patrioților Români, din care fac parte șapte partide, printre care și Dreapta Liberală. Nicușor Pescaru spune că va fi numit curând președinte la organizația centrală București, iar la următoarele alegeri va candida din partea MPR.
După lansarea MPR, Cataramă și-a numit un guvernul „din umbră” al cărui premier ar vrea să fie. Pe Nicușor Pescaru l-ar fi vrut ministru al Agriculturii, iar pe Răzvan Savaliuc la Justiție. Printre obiectivele politice ale MPR se numără suspendarea președintelui Klaus Iohannis, destructurarea cartelurilor bancare și naționalizarea utilităților.