- Mărul discordiei a plecat de la cearta managerului Spitalului Buhuși cu fostul conducător al unității medicale, Mouhannad Toron.
- Acesta din urmă consideră că este hărțuit de actualul director și susține că este mereu chemat la raport din motive inventate. Unul dintre ele se referă la faptul că a lipsit câteva ore de la muncă.
- Pe de altă parte, șeful spitalului i-a făcut plângere la Parchet penelistului care l-a amenințat la telefon.
Florin Diaconu, consilier local al PNL și candidat la Primăria Buhuși, l-a sunat săptămâna trecută pe Constantin Poiană, managerul Spitalului Buhuși, ca să-l preseze să îl lase în pace pe medicul Mouhannad Toron, pe care l-a catalogat drept omul său.
În caz contrar, Diaconu a amenințat că nu va reclama situația la DSP sau la Prefectură, ci direct premierului.
Constantin Poiană l-a înregistrat, iar un pasaj audio a fost postat, duminică, pe pagina sa de Facebook, de către liderul PSD Bacău, Dragoș Benea.
Transcriptul convorbirii dintre consilierul PNL și managerul Spitalului Buhuși
Florin Diaconu: – Te rog frumos, ca să fie treaba bună, nu te mai lua de Toron! Toron este omul meu, este omul care muncește pentru mine în spital și în orașul Buhuși.
Constantin Poiană: – Dar cu ce m-am luat de el?
Florin Diaconu: – Tu, dacă dai în el, dai în mine.
Constantin Poiană: – Da, dar el face niște încălcări …
Florin Diaconu: – Nu face nicio încălcare, de 20 de ani el este medicul acestui oraș. Eu îl știu de când lucra mama în chirurgie.
Constantin Poiană: – Da, dar, uite, de exemplu, refuză să semneze triajul.
Florin Diaconu: – Costel, îți promit că nu mă opresc nici la prefect, nici la Arim (n.r. Mihaela Arim, director DSP Bacău), mă opresc la Orban direct! Te rog frumos, lasă-mi omul în pace, atât te rog!”
Florin Diaconu se apără: „ Nu e o amenințare, credeți-mă!”
Contactat de Libertatea, candidatul PNL a negat că mesajul său ar fi fost amenințător.
Și a susținut că face politică de puțin timp și că nu are nicio influență reală asupra premierului Ludovic Orban, al cărui nume l-a invocat la telefon.
„Am apărat un medic eminent chirurg. Să-l lase în pace un manager de spital pus de Pintea, un PSD-ist înrăit. Am zis că mă duc la Orban să-i spun ce se întâmplă în Spitalul Buhuși. Nu e amenințare, credeți-mă!”
Florin Diaconu își argumentează gestul prin faptul că este prieten cu medicul Toron.
Îl cunosc de 25 de ani, eu de abia de câțiva ani fac politică. L-am rugat foarte frumos: „Lasă-l pe doctorul Toron!”
Florin Diaconu, candidat PNL:
Liberalul nu a putut lămuri ce ar fi rezolvat efectiv cu această trimitere la premier.
Libertatea: – Dar ce putea să facă Ludovic Orban?
Florin Diaconu: – Am zis așa.. Mă duc să-i spun situația din Spitalul Buhuși. Dar nu că mă duc eu, că am eu ușa deschisă, eu sunt un simplu membru. Am zis doar așa. Ajungem până sus, domne! Nu se poate așa ceva.”
Politicienii de la PNL și PSD s-au lipit, deopotrivă, de o răfuială veche
Medicul Mouhannad Toron susține că este hărțuit de managerul Spitalului Buhuși, Constantin Poiană, de un an și jumătate și că i s-a plâns de mai multe ori lui Florin Diaconu, pentru că sunt prieteni vechi.
Face niște abuzuri pe care le am negru pe alb. Se bagă când să intrăm în sala de operație, când să facem vizite medicale, cum să facem gărzile, să favorizăm pe cutare sau pe cutare.
Mouhannad Toron, medic
Chirurgul susține că este supus unor presiuni constante care îl împiedică să-și mai facă treaba.
„Provoca medici pe care îi aduce și îi influența să facă scris împotriva mea reclamații. Au regretat și medicii respectivi că au scris niște motive nefondate”, spune Mouhannad Toron, medic.
Acuzații pe bandă rulantă la adresa medicului Toron și explicații demne de Caragiale
Ca să-și susțină spusele, Mouhannad Toron invocă mai multe documente strânse de-a lungul timpului cu diverse probleme care i se reproșau de către conducere. Printre acestea și faptul că într-o zi a intrat în gardă după ora 13, deși garda începe la 8.
Corespondența dintre medic și conducerea spitalului capătă accente caragialești. Medicul susține în apărarea sa faptul că a avut diaree și de aceea a întârziat.
Managerul, despre tensiunile cu medicul protejat: Noi am avut o colaborare extraordinară
În schimb, managerul actual, Constantin Poiană, spune că nici poveste de hărțuire, este vorba de mici nereguli interne care s-au rezolvat fără sancțiuni.
Constantin Poiană: – Era ceva minor, nu s-a ajuns la comisii de disciplină sau altceva de genul ăsta, i s-a cerut medicului explicație în scris, medicul a explicat. O chestie internă, minoră, care se întâmplă în orice spital.
Libertatea: – Ce-i reproșați medicului?
– A refuzat să semneze triajul pentru medici, știți, se face scanare, se ia temperatura. El a zis că nu e legal să semneze.
– Medicul susține că de un an și jumătate îl hărțuiți.
– Nu, nu, noi am avut o colaborare extraordinară. Dar, la un moment dat, s-a rupt ceva. Nu s-a mai înscris la examenul de manager, veniseră doi candidați din exterior, și atunci m-am înscris eu. Am zis că e păcat să nu ducem munca mai departe.”
Surse apropiate medicului Toron susțin că povestea e alta. Pe când era manager de calitate, Constantin Poiană ar fi cunoscut-o pe Sorina Pintea, de care s-ar fi apropiat. Așa ar fi ajuns să candideze. Doctorul Toron s-ar fi retras pentru că a înțeles că, în fața susținerii politice, nu are nicio șansă.
Spune că nu se aștepta la telefonul de la Florin Diaconu, deși l-a înregistrat
Cât privește telefonul dat de consilierul liberal, managerul Spitalului Buhuși a strecurat o minciună când a explicat cum de a înregistrat apelul, de unde știa ce o să urmeze.
Constantin Poiană: – Am primit un telefon, miercuri, de la domnul Diaconu, un telefon la care nu mă așteptam efectiv în care mi se atrăgea atenția că dacă mă iau de omul lui o să am de suferit.
Libertatea: – Ce v-a determinat să înregistrați apelul?
– Primele cuvinte au fost: „ Ascultă-mă cu mare atenție că, dacă nu, ai de pierdut!” În momentul ăla am apăsat butonul de înregistrare. Îi tremura vocea și am simțit că urmează ceva ce nu e la locul lui.”
Numai că, din pasajul audio publicat pe Facebook de Dragoș Benea de la PSD, rezultă că înregistrarea a fost făcută de Poiană de la bun început, pentru că cei doi se salută, deci nu din momentul invocat de manager.
Sesizare penală pentru șantaj
Constantin Poiană a făcut, între timp, și plângere penală pe motiv că a fost șantajat de un politician local. Sesizarea către Parchet vine la o zi după ce înregistrarea audio a circulat pe internet.