Cuprins:
Alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
La alegerile din 1 decembrie 2024 se aleg membrii Senatului și ai Camerei Deputaților. Senatorii și deputații sunt aleși prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.
Votarea în țară se desfășoară într-o singură zi, duminică, 1 decembrie 2024, între orele 07.00 – 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 s-au înscris 31 de partide și alianțe, precum și 19 organizații ale minorităților naționale.
Candidații din județul Alba la Camera Deputaților – alegeri parlamentare 1 decembrie 2024
În Alba, ordinea partidelor pe buletinul de vot, la Senat, a fost stabilită prin tragere la sorți. În total, 54 de candidați se luptă pentru un loc în Senatul României, din partea a 20 de partide.
Lista de candidați și buletinul de vot pentru alegerea senatorilor, în județul Alba
Candidații din județul Alba la Senat – alegeri parlamentare 1 decembrie 2024
În ceea ce privește Camera Deputaților, în județul Alba, 149 de candidați se întrec pentru locurile din Parlamentul României, din partea a 40 de partide, alianțe și organizații de minorități naționale.
Lista de candidați și buletinul de vot pentru alegerea deputaților, în județul Alba
Cum aflăm la care secție votăm la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
Alegătorii votează numai la secția de votare la care este arondată strada sau localitatea unde își au domiciliul ori reședința. În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiași circumscripții electorale, aceștia pot vota la orice secție de votare din cadrul circumscripției electorale unde își au domiciliul sau reședința.
Accesați www.registrulelectoral.ro, introduceți datele personale și veți afla secția de votare la care ați fost arondat, inclusiv adresa acesteia.
Orice alegător poate solicita primarului unității administrativ-teritoriale unde își are domiciliul sau reședința, după caz, prin cerere scrisă, datată și semnată, cuprinzând numele, prenumele, codul numeric personal și adresa de domiciliu, informații cu privire la propriile date cu caracter personal înscrise în Registrul electoral.