”Preşedintele Juncker intenţionează să-i audieze pe cei doi
candidaţi propuşi pentru posturile de comisari, în zilele următoare”, a anunţat
Mina Andreeva, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Anunțul privind numirea unor noi consilieri vine după ce
propunerea lui Juncker de transferare a atribuţiilor Corinei Creţu (Dezvoltare
Regională) şi Ansip (Piaţa Unică Digitală) către comisarii Maroš Šefčovič şi
Johanes Hahn a fost respinsă.

Propunerea României pentru portofoliul Corinei Crețu este Ioan Mircea Paşcu, fost europarlamentar social democrat care nu s-a aflat pe listele partidului la alegerile din 26 mai.


Citește și:OPINIE | UE a căzut în capcana populiștilor și a crescut distanța față de cetățeni

 
 

Urmărește-ne pe Google News