Dănuț Braga, candidatul PSD la Primăria Brădeni, a filmat în curțile familiei actualului primar, Liviu Modoi, fără să ceară acordul. Spiritele s-au încins când fratele primarului a mers în locul de unde Dan Braga, candidatul PSD la Primăria Brădeni și fotograful angajat ridicau drona.
„În timp ce îmi lansam drona cu un coleg de la Sibiu, la poartă la mine a venit familia primarului Liviu Modoi, împreună cu fratele lui și cu doi consăteni. Ne-au chemat la poartă și de aici a început tot scandalul. Au început să mă lovească pe mine și pe colegul meu cu biciul, să ne adreseze injurii, amenințări cu moartea și insistau să treacă peste polițiști ca să ne bată”, afirmă Braga, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Primarul comunei Brădeni, Liviu Modoi, susține că el nu se afla la locul incidentului la momentul respectiv. Mai mult, afirmă că, provocat și nervos de cele întâmplate, fratele său l-a lovit cu biciul pe fotograf, și nu pe Dănuț Braga.
„Duminică a fost un târg de animale la Brădeni, unde era toată lumea. Dan Braga a adus un băiat să îl filmeze pentru campanie. Au ridicat drona deasupra casei părinților și a fratelui meu din satul Țeline. Nu știu de ce au filmat curtea lor. Soția fratelui meu l-a sunat să vină acasă că cineva filmează de o jumătate de oră curtea. Ei filmau de la distanță, din capul satului. Fratele meu a sunat la poliție și a mers la Brădeni, la poartă la Braga. A întrebat dacă e normal să i se filmeze în curte, după care, provocat și nervos, i-a dat două bice celui care filma”, a spus primarul comunei Brădeni, Liviu Modoi.
Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional!
În urma scandalului, Poliția Orașului Agnita a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv amenințare.
„Discuțiile contradictorii dintre cele patru persoane au degenerat în acte de violență și amenințări, fără a necesita intervenție medicală la momentul producerii incidentului. Drona utilizată nu necesită autorizare. În cauză, la nivelul Poliției Orașului Agnita, s-a deschis un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv amenințare. Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Walter.