UPDATE ora 18.37: Este oficial. George Simion, Victor Ponta și Nicușor Dan pot candida la alegerile prezidențiale 2025, a transmis CCR. Deciziile au fost luate în unanimitate.
UPDATE ora 18.15: CCR a respins cele trei contestații împotriva deciziei de validare a lui George Simion, potrivit surselor Libertatea din cadrul CCR.
Știrea inițială: Curtea Constituțională va dezbate și va da un verdict pentru mai multe candidaturi, precum cele depuse de Călin Georgescu (respins de BEC și CCR) – candidat independent, George Simion (validat de BEC) – candidat AUR, Victor Ponta (validat de BEC și parțial de CCR în ședința de ieri) – candidat independent și Nicușor Dan (validat de BEC) – primarul general al Capitalei.
Cele 15 dosare care vor fi judecate la ora 17.00 sunt:
- 5 contestații împotriva deciziei de invalidare a lui Călin Georgescu
- 3 contestații împotriva deciziei de validare a lui George Simion
- 3 contestații împotriva deciziei de validare a lui Victor Ponta
- 1 contestație împotriva deciziei de validare a lui Nicușor Dan
- 1 contestație împotriva deciziei de invalidare a lui Paul Ispas
- 1 contestație împotriva deciziei de validare a lui Cristian Terheș
- 1 contestație împotriva deciziei de validare a Laviniei Șandru
Candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile a fost respinsă de BEC pe 15 martie, iar președinta SOS a anunțat că va contesta decizia la CCR, dar deocamdată pe masa judecătorilor nu este și solicitarea europarlamentarei.
Alegerile prezidențiale 2025 vor avea loc pe 4 mai (primul tur) și 18 mai (turul al doilea).
Cine sunt cei 9 judecători ai CCR
Partidele politice de la guvernare au o mare influență în componența Curții. Astfel, PSD are 4 judecători, PNL + Administrația Prezidențială au 4 judecători, iar UDMR are un judecător.
Prin urmare, cei 9 judecători sunt:
- Marian Enache (propus de PSD) – numit judecător de Senat (2016) – președinte CCR
- Cristian Deliorga (propus de PSD) – numit judecător de Senatul României (2019)
- Gheorghe Stan (propus de PSD) – numit judecător de Camera Deputaților (2019)
- Bogdan Licu (propus de PSD) – numit judecător de Camera Deputaților (2022)
- Elena-Simina Tănăsescu (propusă de PNL) – numită judecător de preşedintele României (2019)
- Laura Scântei (propusă de PNL) – numită judecător de Senat (2022)
- Mihaela Ciochină (propusă de PNL) – numită judecător de președintele României (2022)
- Livia Stanciu (propusă de PNL) – numită judecător de preşedintele României (2016)
- Attila Varga (propus de UDMR) – numit judecător de Camera Deputaţilor (2016)