Meteorologii anunță pentru astăzi, 14 august, un cod portocaliu și un cod galben de calniculă, care vizează vestul, centrul și sudul României.

Codurile portocaliu și galben de caniculă sunt valabile miercuri, 14 august. Foto: meteormania.ro

În Banat, sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei va fi cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat.

Temperaturile maxime vor fi de 38…40 de grade. Minimele vor fi de 21…22 de grade, izolat de până la 24…25 de grade în Dealurile de Vest și vor caracteriza o noapte tropicală.

De asemenea, în nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei și în vestul,
centrul și sudul Munteniei se vor afla sub cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat.

Temperaturile maxime vor fi în general de 35…37 de grade. Local minimele nu vor coborî sub 20 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.

Joi, 15 august, În Banat, sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei va fi cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat.

Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar minimele de 21…22 de grade, izolat de până la 25 de grade în Dealurile de Vest și vor caracteriza o noapte tropicală.

Un cod galben de caniculă a fost emis, pentru joi, în nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei, nordul Olteniei.

În aceste zone, temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade. Local minimele nu vor coborî sub 20 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.

Codurile portocaliu și galben de caniculă sunt valabile joi, 15 august. Foto: meteormania.ro

ANM a emis și pentru vineri, 16 august, un cod portocaliu de caniculă. În Banat, sudul Crișanei, sudul și sud-vestul Olteniei, precum și în sud-vestul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic accentuat.

Temperaturile maxime vor fi de 38…39 de grade, iar minimele de 20…22 de grade, izolat de până la 25 de grade în Dealurile de Vest și vor caracteriza o noapte tropicală.

Tot vineri, un cod galben de caniculă va afecta nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei și în nordul Olteniei.

În aceste zone, temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade. Local minimele nu vor coborî sub 20 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.

Codurile portocaliu și galben de caniculă sunt valabile vineri, 16 august. Foto: meteormania.ro

Cum va fi vremea la București

ANM a emis și o prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 14 august, ora 10.00 – 17 august, ora 9.00.

În prima zi a perioadei, sunt așteptate temperaturi maxime de 35…36 de grade, iar minime de 19…20 de grade.

Valul de căldură, canicula și disconfortul termic accentuat se vor menține în ziua de 15 august, când maxima va fi de 37 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.

Canicula va persista în București și pe 16 august, cu o maximă de 37 de grade, în timp ce minima va fi de 20…21 de grade.

Urmărește-ne pe Google News