„Ministrul Energiei nu va mai ajunge la reuniunea miniştrilor din Budapesta din cauza unor întâlniri importante programate din scurt. Va participa o delegaţie din partea ministerului”, a transmis ministerul.

Sebastian Burduja a participat luni, 15 iulie, la comitetul ministerial pentru sectorul energetic care a dezbătut situația din sistemul energetic naţional în contextul temperaturilor extrem de ridicate. El a dat recent asigurări că nu există un risc de avarie la nivelul sistemului energetic din cauza caniculei și a precizat că România a avut o singură pană totală de curent, în mai 1977.

Decizia ministrului energiei a venit în contextul în care meteorologii au transmis că în România urmează un val de caniculă care cuprinde aproape toată țara, inclusiv Bucureștiul și litoralul, iar temperaturile la umbră vor atinge 42 de grade Celsius, motiv pentru care Burduja a rămas la București ca să prezideze comitetul ministerial.

Sebastian Burduja trebuia să meargă la Budapesta, luni și marți, pentru Reuniunea informală a miniştrilor Energiei. Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 și planurile naţionale privind energia şi clima sunt doar două dintre subiectele aflate pe agenda discuțiilor din capitala Ungariei.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Putin, decizie radicală după incursiunea ucrainenilor: Rusia își retrage o parte din trupele din Ucraina
Știrileprotv.ro
Putin, decizie radicală după incursiunea ucrainenilor: Rusia își retrage o parte din trupele din Ucraina
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
Viva.ro

Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Libertateapentrufemei.ro
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
A rezervat un sejur all inclusive pe litoralul românesc, dar a trăit un șoc. Experiența unei turiste i-a lăsat mască pe mulți. “Gem și miere la borcan”
FANATIK.RO

Cehii au remarcat două mari probleme la contactul cu Bucureștiul: „Infernal!”
GSP.RO

Vacanța li s-a transformat într-un coșmar. Ce au putut să pățească niște turiști care au rezervat o cameră cu vedere la mare: ”Am fost înșelați”

Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Unica.ro

VIDEO | Gestul făcut de MM Stoica pe teren, în plină tensiune a rezultatului din FCSB - Sparta! S-a pus între suporteri şi arbitri
Orangesport.ro
VIDEO | Gestul făcut de MM Stoica pe teren, în plină tensiune a rezultatului din FCSB - Sparta! S-a pus între suporteri şi arbitri
Ei sunt tinerii morţi în accidentul de pe Centura Drobetei. Dragoş se pregătea să devină şofer de TIR, iar Dani trecea în clasa a 12-a
Observatornews.ro
Ei sunt tinerii morţi în accidentul de pe Centura Drobetei. Dragoş se pregătea să devină şofer de TIR, iar Dani trecea în clasa a 12-a
Horoscop 14 august 2024. Berbecii au parte de o zi pentru care vor simți nevoia să fie recunoscători, pentru că aduce o energie specială
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI