La Flanco, de exemplu, vânzările aparatelor de aer condiționat au crescut anul acesta cu 75% față de anul precedent. La Altex, creșterea este de 25%, în vreme ce Samsung a consemnat o majorare de 10%.

,,Având în vedere că cei mai călduroși 10 ani înregistrați până acum au avut loc în perioada 2010-2022, este clar că nevoia de aer condiționat a crescut foarte mult”, spun reprezentanții Samsung, într-un răspuns la solicitarea Libertatea. 

Ce preferă consumatorii

La Flanco, cel mai mare succes îl au aparatele de tip split, formate dintr-o unitate externă și o unitate internă – adică ventilatorul pe care îl vedem afară montat pe perete și aparatul din interior. De asemenea, este de menționat faptul că vânzările au crescut de aproape trei ori la aparatele portabile. Acestea nu necesită instalare. 

„Aceste aparate se pot folosi cu succes, fără a fi nevoie de instalare, în spații comerciale de mici dimensiuni”, explică reprezentanții Flanco.

Un aparat de aer condiționat portabil este ceva mai ieftin, chiar sub 500 de lei, dar prețul crește odată cu mărimea și puterea aparatului.

S-au înregistrat creșteri și în vânzarea produselor smart, conform experților Samsung. Un aparat de aer condiționat inteligent poate analiza condițiile meteo și cele din încăperea în care este amplasat. Un astfel de aparat care poate fi controlat de pe telefonul mobil costă în jur de 2.000 – 3.000 de lei, dar poate ajunge și la peste 6.000 de lei.

Grupul coreean a consemnat că cererea a crescut pentru produsele din gama WindFree, care permit răcirea aerului fără curenți puternici. „Viitorul se îndreaptă către tehnologii care să crească eficiența și să fie cât mai prietenoase cu mediul”, menționează aceștia.

Aproximativ 3.000 de lei este prețul mediu al unui aer condiționat WindFree.

Și la Altex s-au înregistrat creșteri în sectorul aparatelor inteligente. Cu toate acestea, aparatele clasice rămân în topul preferințelor clienților, spun reprezentanții retailerului. „Observăm o creștere a segmentului de clienți care își doresc produse specifice, cu wifi și diferite alte funcționalități, însă cei mai mulți dintre clienți aleg produsele standard, care oferă un raport bun calitate/preț și răspund nevoilor de bază”.  

Cum se face mentenanța

Specialiștii recomandă igienizarea aparatelor de aer condiționat în mod periodic. După încheierea sezonului cald, este indicat să se efectueze o curățare mecanică a filtrelor și o igienizare antimicrobiană. 

Cei care au aparate de aer condiționat mai vechi pot verifica încărcarea cu agent de răcire, spun reprezentanții Flanco.  

Temperatura optimă, între 22 și 24 de grade

Consumatorii trebuie să țină cont de anumite aspecte atunci când vine vorba de utilizarea aparatelor de aer condiționat, spun experții. 

De exemplu, nu este recomandat ca aparatul să funcționeze la cea mai joasă treaptă de temperatură.

Temperatura optimă la care trebuie folosite aparatele de aer condiționat este între 22 și 24 de grade Celsius.

„Trecerea de la o temperatură foarte ridicată la una foarte mică poate fi un șoc destul de mare asupra corpului, mai ales pentru persoanele cu probleme cardiace”, subliniază reprezentanții Samsung.

2023 ar putea deveni cel mai călduros an din istorie

De asemenea, expunerea pe termen lung la temperaturi scăzute în interior poate slăbi sistemul imunitar și crește riscul de răceală sau gripă, crește disconfortul termic, iar consumul mare de energie este semnificativ mai mare, ceea ce poate duce, pe de-o parte, la facturi mai mari la utilități și, pe de alta, contribuie la emisiile de gaze cu efect de seră și la schimbările climatice.

De la începutul verii, România a fost sub valuri de caniculă repetate, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius. Specialiștii estimează că 2023 ar putea deveni cel mai călduros an din istorie, record deținut încă de 2016. Anul trecut a fost al optulea cel mai călduros.

Lipsă de instalatori

Din cauza caniculei au existat, la mijlocul lunii iulie, chiar și probleme din cauza lipsei de instalatori, arată reprezentanții Flanco. Practic, spun ei, nevoia ridicată de personal este direct proporțională cu valul de căldură. 

„Ne confruntăm de câțiva ani buni cu o lipsă mare de forță de muncă în acest sector. Mai ales că este o piață sezonieră și majoritarea lucrărilor sunt vara, cererea de montaje devine foarte mare, iar numărul instalatorilor frigotehnici din ce în ce mai mic”, mai afirmă reprezentanții Samsung.

foto: 123rf.com

 
 

Urmărește-ne pe Google News