„Reducem viteza de circulație pentru menținerea siguranței feroviare – COD ROȘU de temperaturi extreme de peste 40 de grade Celsius în România. Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA vă informează că în acest sfârșit de săptămână, traficul feroviar se va desfășura în condiții speciale la nivel național, prin reducerea vitezei de circulație a trenurilor ca urmare avertizărilor actualizate de Administrația Națională de Meteorologie privind intrarea în vigoare a unui COD ROȘU de temperaturi extreme, de 40… 42 de grade Celsius în aer”, a transmis CFR.
Astfel, trenurile vor circula cu viteze reduse cu 20-30 km/h față de viteza normală pe întreaga rețea feroviară.
„Măsura de reducere a vitezei de circulație va fi menținută în acest sfârșit de săptămână, zilnic în intervalele orare în care temperatura la nivelul șinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluția temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al celor 8 sucursale regionale de cale ferată care administrează rețeaua feroviară la nivel național”, a precizat CFR.
Măsura se aplică și operatorilor privați, „care vor fi avizați operativ când se impune reducerea vitezei de circulație și pe ce intervale de stații”.
CFR le-a recomandat călătorilor să consulte site-urile operatorilor de transport feroviar de călători pentru a vedea dacă sunt întârzieri sau chiar anulări de trenuri și a transmis că reducerea vitezei cu 20 – 30 km/h este o măsură care se ia în astfel de situații extreme „de orice sistem feroviar, în vederea menținerii condiţiilor de siguranţă în trafic”.
Și CFR Călători, compania de transport feroviar de călători de stat, a anunțat zilele trecute că materialul rulant din România nu a fost proiectat pentru temperaturi înalte, dar și că în perioadele în care sunt valuri de căldură și caniculă aerul condiționat din trenuri nu va face față la nivelul obișnuit.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunţă pentru vineri cod galben și portocaliu de caniculă, fiind prognozate val de căldură persistent, caniculă şi disconfort termic ridicat la nivel național. Sâmbătă şi duminică vor fi în vigoare avertizări cod roșu și cod portocaliu, fiind anunţate val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat.
Citeşte întreaga ştire: Trei zile de foc în România. Cod roşu de caniculă în weekend, cu temperaturi de 30 de grade Celsius și noaptea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Moisture • 12.07.2024, 12:23
Ministerul Transporturilor declara acum 2 saptamani ca in ultimii 34 de ani nu s-au mai cumparat nici o locomotiva si nici un vagon.In schimb, Ministerul apararii declara ca se vor mai cumpara F16,F35, Tunuri "Tunet" coreeene.Pe cand se va imbunatati CFR-ul? Sau ne pregatesc noile trenuri F16 de calatori propulsate de tunuri coreene si vom ajunge la mare in 15 minute si la munte in 10 minute?Pana cand va mai dura mizeria asta in care investim propria munca, propriul buget in armele altora, in bunurile altora si in economia altora care se declara top economii pe banii nostrii, si care nu au absolut nici o folosinta la bunastarea vietii de zi cu zi?