Valul de căldură va continua să se extindă și să se intensifice în toate regiunile. Sub cod portocaliu de caniculă se află județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum și municipiul București.
Aici, valul de căldură va persista, va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37… 39 grade Celsius. Noaptea va fi tropicală, iar minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade Celsius. ANM anunță că valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.
„Vorbim de temperaturi între 35 și 37 de grade Celsius, dar local este posibil în partea de sud să ne apropiem de 38… 39 de grade Celsius și în același timp și nopțile să devină unele tropicale în cea mai mare parte a țării, pentru că minimele nu vor coborî sub 20 de grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM.
Pentru Capitală, meteorologii anunță că până joi, 11 iulie, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic accentuat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă va fi de 38… 39 grade Celsius, iar minima termică va fi de 19… 23 grade Celsius.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!